dorutzu coins and paper money

Emisiune numismatică - monedă din argint dedicată aniversării a 375 de ani de la naşterea lui Nicolae Milescu

2011-11-03T05:36:00.000-07:00

Valoare nominală: 10 lei
Metal: argint
Titlu: 999‰
Formă: rotundă
Diametru: 37 mm
Greutate: 31,103 g
Calitate: proof
Cant: zimţat.

Aversul redă reprezentarea unui astrolab, instrument folosit în trecut pentru orientarea în deplasare, simbol al călătoriilor spătarului Milescu, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA“, stema României, anul de emisiune „2011“ şi valoarea nominală „10 LEI“.
Reversul prezintă portretul lui Nicolae Milescu şi reprezentarea unui document de epocă, o călimară şi o pană de scris; inscripţia circulară „375 DE ANI DE LA NASTEREA LUI NICOLAE MILESCU“ şi anii între care a trăit acesta : „1636-1708“.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limba română, engleză şi franceză.
Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.
Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 500 bucăţi.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 340,00 lei/buc.
Monedele din argint dedicate aniversării a 375 de ani de la naşterea lui Nicolae Milescu, au putere circulatorie pe teritoriul României.

Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint, se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Emisiuni numismatice - „130 de ani de la înfiinţarea Băncii Naţionale a României” (set de trei monede) şi „Eugeniu Carada – ctitorul Băncii Naţionale

2010-04-30T05:16:00.000-07:00

Sursa: www.bnr.ro

În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 30 aprilie 2010, o monedă din aur, o monedă din argint şi o monedă din tombac cuprat dedicate aniversării a „130 de ani de la înfiinţarea Băncii Naţionale a României” şi o monedă din aur dedicată lui „Eugeniu Carada – ctitorul Băncii Naţionale a României”.

Aversul prezintă anul de emisiune „2010”, imaginea Palatului nou al Băncii Naţionale a României, stema României, valoarea nominală („200 LEI”, „10 LEI” sau „1 LEU”) şi inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”.

Reversul prezintă anul înfiinţării băncii centrale „1880”, imaginea Palatului vechi al Băncii Naţionale a României, sigla BNR într-un scut ornamentat încadrată de inscripţia „130 ANI” şi inscripţia semicirculară „BANCA NATIONALA A ROMANIEI”.

Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din aur, este de 1 .100 lei.

Caracteristicile monedelor din aur, din emisiunea numismatică „Eugeniu Carada – ctitorul Băncii Naţionale a României” sunt următoarele:

valoare nominală	100 lei
metal	aur
formă	rotundă
diametru	21 mm
titlu	900‰
greutate	6,452 g
calitate	proof
margine	zimţată
tiraj	500

Preţurile de vânzare, exclusiv TVA, sunt următoarele: 2 600 lei/buc. pentru moneda din aur, 170 lei/buc. pentru moneda din argint şi 60 lei/buc. pentru moneda din tombac cuprat.

Caracteristicile monedelor din aur, argint şi tombac cuprat, din emisiunea numismatică „Aniversarea a 130 de ani de la înfiinţarea Băncii Naţionale a României” sunt următoarele:

valoare nominală	200 lei	10 lei	1 leu
metal	aur	argint	tombac cuprat
formă	rotundă	rotundă	rotundă
diametru	27 mm	37 mm	37 mm
titlu	999‰	999‰	-
greutate	15,551 g	31,103 g	23,50 g
calitate	proof	proof	proof
margine	netedă	netedă	netedă
tiraj	1 500	3 000	1 500

EMISIUNI NUMISMATICE SERIE - REP. MOLDOVA 2010

2010-04-20T01:15:00.000-07:00

Se acceptă emiterea de către Banca Naţională a Moldovei, în anul 2010, ca mijloc de plată şi în scop numismatic, a monedelor jubiliare şi comemorative cu următoarele tematici:

Seria "Personalităţi":
Doina şi Ion Aldea-Teodorovici - două inimi gemene;
Maria Cebotari - 100 de ani de la naştere;

Seria "Aleea Clasicilor din Grădina Publică "Ştefan cel Mare şi Sfînt" din mun. Chişinău":
Grigore Vieru;

Seria "Monumentele Moldovei":
Rezervaţia cultural-naturală "Orheiul-Vechi";

Seria "Sărbătorile, cultura, tradiţiile Moldovei":
Instrumente muzicale tradiţionale;

Seria "Lăcaşuri sfinte":
Biserica "Buna Vestire" din mun. Chişinău - 200 de ani de la zidire;

Seria "Sport":
100 de ani ai Fotbalului Moldovenesc şi 20 de ani de la fondarea Federaţiei Noldoveneşti de Fotbal.

http://coins.ro/news/emisiuni-BNM-2010.php

Emisiune numismatică - monedă din aur dedicată aniversării a 160 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu

2010-04-16T01:24:00.000-07:00

În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 12 aprilie 2010, o monedă din aur dedicată aniversării a 160 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu.

Caracteristicile monedei sunt următoarele:

* valoare nominală: 500 lei;
* formă: rotundă;
* diametru: 35 mm;
* metal: aur;
* titlu: 999‰;
* greutate: 31,103 g;
* calitate: proof;
* margine: netedă.

Aversul prezintă, de sus în jos, stema României, suprapusă parţial peste valoarea nominală – 500 LEI; o carte deschisă, aşezată pe o cunună de lauri, pe paginile căreia se găsesc: portretul din 1869 al lui Mihai Eminescu – stânga şi câteva semnături ale poetului – dreapta; stema şi ansamblul carte-lauri sunt plasate peste un cerc dublu; la exterior, în partea inferioară, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”.

Reversul prezintă, în centru, casa memorială de la Ipoteşti, în care a copilărit Eminescu şi portretul din 1885 al acestuia, înconjurate de un cerc dublu corespunzător celui de pe avers; la exterior, inscripţiile în arc de cerc: „MIHAI EMINESCU” – sus, „160 ANI DE LA NASTEREA POETULUI” – jos, „1850” – la stânga şi „2010” – la dreapta.

Monedele, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a tematicii emisiunii, redactate în limba română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.

Tirajul emisiunii este de 500 de exemplare.

Preţul de vânzare este de 4 980 lei, exclusiv TVA.

Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a monedelor din aur, din emisiunea numismatică dedicată aniversării a 160 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu se realizează prin sucursalele Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Emisiune numismatică - set de monede din aur, argint şi tombac cuprat - dedicată domnitorului Vlad Ţepeş cu ocazia aniversării a 550 de ani de la prim

2009-09-18T08:29:00.000-07:00

În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 16 septembrie 2009, o monedă din aur, o monedă din argint şi o monedă din tombac cuprat dedicate domnitorului Vlad Ţepeş cu ocazia aniversării a 550 de ani de la prima atestare documentară a oraşului Bucureşti de către acesta, la 20 septembrie 1459.
Caracteristicile monedelor din aur, argint şi tombac cuprat sunt următoarele:
valoare nominală 500 lei, 10 lei, 1 leu

metal, aur, argint, tombac cuprat greutate:31,103 g, 31,103 g, 23,5 g

tiraj:250, 500, 1000

Aversul prezintă în prim plan, portretul domnitorului Vlad Ţepeş; sub portret, inscripţia „VLAD TEPES”; în stânga, imaginea unei ferestre din palatul voievodal „Curtea Veche”; sub ea, stema României; la exterior, în partea de sus, inscripţia „ROMANIA”, dedesubtul ei, valoarea nominală a monedei şi anul emisiunii – 2009.
Reversul prezintă în centru, imaginea palatului voievodal „Curtea Veche”; deasupra, documentul primei atestări a Bucureştiului şi inscripţiile „1459” şi „BUCURESTI”; dedesubt, inscripţiile „PALATUL VOIEVODAL „CURTEA VECHE”, în dreapta şi „550 DE ANI DE LA PRIMA ATESTARE DOCUMENTARĂ”, pe mijloc.
Fiecare monedă, ambalată în capsulă de metacrilat transparent, va fi însoţită de o broşură de prezentare a acestei emisiuni numismatice, redactată în limba română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central. Monedele vor fi prezentate în cutii adecvate, pe al căror capac este inscripţionată sigla BNR.
Monedele din aur, argint şi tombac cuprat, dedicate domnitorului Vlad Ţepeş cu ocazia aniversării a 550 de ani de la prima atestare documentară a oraşului Bucureşti de către acesta, la 20 septembrie 1459, au putere circulatorie pe teritoriul României.
Preţurile de vânzare, exclusiv TVA, sunt următoarele: 4.340 lei/buc. pentru moneda de aur, 185 lei/buc. pentru moneda de argint şi 85 lei/buc. pentru moneda de tombac cuprat şi nu includ preţul casetei de prezentare.
Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a monedelor din aur, argint şi tombac cuprat, din emisiunea dedicată domnitorului Vlad Ţepeş cu ocazia aniversării a 550 de ani de la prima atestare documentară a oraşului Bucureşti de către acesta, la 20 septembrie 1459, se realizează prin sucursalele Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

MONEDE COMEMORATIVE REP.MOLDOVA 15.06.2009

2009-06-24T01:55:00.000-07:00

1. Arcul Geodezic Struve

Caracteristicile monedei:

- valoarea nominala 50 lei
- calitate:proof
- metal: argint
- compoziţie:925/1000
- greutate:16,5 grame
- diametru:30 mm
- forma:rotundă
- margine:netedă
- tiraj:500 exemplare

Avers:
în plan central - Stema Republicii Moldova;
în partea de sus - cifra "2009";
în partea de jos - inscripţia "50 LEI";
urmînd circumferinţa monedei - cu majuscule, este gravată inscripţia "REPUBLICA MOLDOVA".

Revers:
în plan central - harta Republicii Moldova, pe care este plasat Arcul Geodezic Struve, punctul geodezic Rudi şi coordonatele geografice, în partea de sus inscripţia „RUDI” ;
în partea de sus, urmînd circumferinţa monedei - cu majuscule, este gravată inscripţia „ARCUL GEODEZIC STRUVE”.

2. Tradiţia populară-ţesutul

Caracteristicile monedei:
- valoarea nominală 50 lei
- calitate:proof
- metal:argint
- compoziţie:925/1000
- greutate:16,5 grame
- diametru:30 mm
- forma:rotundă
- margine:netedă
- tiraj:500 exemplare

Avers:
în plan central - Stema Republicii Moldova;
în partea de sus - cifra "2009";
în partea de jos - inscripţia "50 LEI";
urmînd circumferinţa monedei - cu majuscule, este gravată inscripţia "REPUBLICA MOLDOVA".

Revers:
în plan central-imaginea unei ţărance lucrînd la un război de ţesut;
urmînd circumferinţa monedei - cu majuscule este gravată inscripţia „TRADIŢIA POPULARĂ-ŢESUTUL”.
3.Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Căuşeni

Caracteristicile monedei:
- valoarea nominală 20 lei
- calitate: proof
- metal: argint
- compoziţie: 925/1000
- greutate: 8 grame
- diametru: 22 mm
- forma: rotundă
- margine: zimţată
- tiraj: 1000 exemplare

Avers:
în plan central - Stema Republicii Moldova;
în partea de sus - cifra "2009";
în partea de jos - inscripţia "20 LEI";
urmînd circumferinţa monedei - cu majuscule, este gravată inscripţia "REPUBLICA MOLDOVA".

Revers:
în plan central – imaginea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Căuşeni, inscripţia sec. XVII;
urmînd circumferinţa monedei-cu majuscule este gravată inscripţia „BISERICA „ADORMIREA MAICII DOMNULUI” DIN CĂUŞENI”.

4. Pravila lui Vasile Lupu – primul Cod de legi al Ţării Moldovei

Caracteristicile monedei:
- valoarea nominală 50 lei
- calitate: proof
- metal: argint
- compoziţie: 925/1000
- greutate: 14,5 grame
- diametru: 28 mm
- forma: rotundă
- margine: zimţată
- tiraj: 1000 exemplare

Avers:
în plan central - Stema Republicii Moldova;
în partea de sus - cifra "2009";
în partea de jos - inscripţia "50 LEI";
urmînd circumferinţa monedei - cu majuscule, este gravată inscripţia "REPUBLICA MOLDOVA".

Revers:
în partea de sus – stema Moldovei din Pravila lui Vasile Lupu;
în partea de jos – imaginea unei cărţi;
urmînd circumferinţa monedei-cu majuscule este gravată inscripţia „PRAVILA LUI VASILE LUPU – PRIMUL COD DE LEGI AL ŢĂRII MOLDOVEI

5. Letopiseţele moldoveneşti secolele XV-XVIII
Caracteristicile monedei:
- valoarea nominală 100 lei
- calitate: proof
- metal: argint
- compoziţie: 925/1000
- greutate: 22,5 grame
- diametru: 34 mm
- forma: rotundă
- margine: zimţată
- tiraj: 1000 exemplare

Avers:
în plan central - Stema Republicii Moldova;
în partea de sus - cifra "2009";
în partea de jos - inscripţia "100 LEI";
urmînd circumferinţa monedei - cu majuscule, este gravată inscripţia "REPUBLICA MOLDOVA".

Revers:
în plan central - imaginea unui cronicar medieval;
în partea de sus, pe cerc-cu majuscule, este gravată inscripţia „LETOPISEŢELE MOLDOVENEŞTI”;
în partea de jos-pe dreapta, inscripţia „secolele XV-XVIII”.

6. Moldova-650 ani
Caracteristicile monedei:
- valoarea nominală 200 lei
- calitate: proof
- metal: aur
- compoziţie: 999/1000
- greutate: 24,9 grame
- diametru: 37 mm
- forma: rotundă
- margine: zimţată
- tiraj: 1000 exemplare
Avers:
în plan central - Stema Republicii Moldova;
în partea de sus - cifra "2009";
în partea de jos - inscripţia "200 LEI";
urmînd circumferinţa monedei - cu majuscule, este gravată inscripţia "REPUBLICA MOLDOVA".

Revers:
în plan central - în interiorul unei rozete medievale, imaginea Cetăţii Soroca, în partea de sus o coroană deschisă cu cinci fleuroane vizibile;
în partea de jos -cu majuscule este gravată inscripţia „MOLDOVA”, pe o panglică, inscripţia „650 ANI”.

650 de ani de la întemeierea Mitropoliei Ţării Româneşti

2009-06-24T01:44:00.000-07:00

în partea centrală, pe o bandă mată, stema României şi portretul domnitorului Ţării Româneşti, Nicolae Alexandru, la stânga şi la dreapta portretului, inscripţiile "NICOLAE ALEXANDRU" şi "VOIEVOD"; deasupra benzii mate, inscripţia "ROMANIA" şi anul de emisiune 2009, iar dedesubt, valoarea de emisiune 10 LEI.

în partea stângă, portretul primului mitropolit al Ţării Româneşti " Iachint de Vicina; de o parte şi de alta a portretului, inscripţiile "SF. IERARH" şi "IACHINT"; în dreapta, pe o bandă mată, imaginea bisericii domneşti "Sfântul Nicolae" de la Curtea de Argeş, deasupra şi dedesubtul benzii mate, inscripţiile "650 DE ANI DE LA" şi "INTEMEIEREA MITROPOLIEI TARII ROMANESTI".

Caracteristici Monedă Argint Data emisiunii: 24/06/2009
Valoarea nominală: 10 LEI;
Compoziţie: Argint 999/1000;
Greutate: 31.1030 grame;
Dimensiune: Diametrul 37 mm;
Margine: zimţată;
Calitate: proof;
Tiraj: 500 exemplare;

155 de ani de la naşterea poetului Alexandru Macedonski

2009-06-24T01:40:00.000-07:00

Caracteristici Monedă Argint
Valoarea nominală: 10 LEI;
Compoziţie: Argint 999/1000;
Greutate: 31.1030 grame;
Dimensiune: diametrul 37 mm;
Margine: zimţată;
Calitate: proof;
Tiraj: 500 exemplare;

în centru, o imagine inspirată din poezia lui Alexandru Macedonski, Noapte de decembrie - emirul în drum spre mirajul cetăţii sfinte - deasupra, un citat care conţine trei versuri din poezie: "Şi tot către ele s-ajungă zoreşte, / Cu toate că ştie prea bine că-l mint / Şi porţi de topaze, şi turnuri de-argint.", sub citat, semnătura poetului; dedesubtul imaginii, anul de emisiune - 2009, stema României, inscripţia "ROMANIA" şi valoarea nominală - 10 LEI.

Lansare emisiune numismatică: monedă din aur dedicată aniversării a 170 de ani de la naşterea regelui Carol I

2009-04-15T06:59:00.000-07:00

În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 15 aprilie 2009, o monedă din aur, cu valoare nominală de 500 Lei, dedicată aniversării a 170 de ani de la naşterea regelui Carol I. Caracteristicile monedei din aur sunt următoarele:
valoare nominală: 500 LEI;
material: aur 999 ‰;
greutate: 31,103 grame;
formă: rotundă;
diametru: 35 mm;
calitate: proof;
margine: netedă;
Aversul prezintă stema României, anul de emisiune - 2009 şi valoarea nominală - 500 LEI, castelul Peleş într-o ghirlandă de laur şi inscripţia circulară "ROMANIA".
Reversul prezintă în centru, portretul regelui Carol I şi stema mare a regatului României, în stânga şi în dreapta anii 1839 şi 2009, iar la exterior, inscripţiile circulare "NIHIL SINE DEO" - sus şi "CAROL I REGE" - jos.
Monedele, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a tematicii emisiunii, redactate în limbile română, engleză şi franceză.
Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central. Monedele vor fi prezentate în cutii adecvate, pe al căror capac este inscripţionată sigla BNR cu folio auriu.
Tirajul emisiunii este de 250 de exemplare. Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a monedelor din aur, din emisiunea ,,Aniversarea a 170 de ani de la naşterea regelui Carol I", se realizează prin sucursalele Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

ISTORIA ORASULUI FALTICENI

2009-03-15T06:59:00.000-07:00

Oraşul Fălticeni este de o seamă cu S.U.A..Ca aşezare omenească însă este mult mai veche. De fapt, tot atât de veche ca şi aşezările din continentul descoperit de Cristofor Columb, contemporan şi el cu Ştefan cel Mare şi Sfânt al Moldovei.” ( Geo Nichita, „ Însemnări fălticenene”)
Începuturile oraşului Fălticeni este caracteristic multor oraşe româneşti şi poate fi situat în primele veacuri ale evului mediu moldovenesc. Exista un grup de sate pe valea Şomuzului Mare: Broşteni, Costeşti, Pădureni, Şoldăneşti, Folticeni, Oprişeni, Buciumeni. Ca oraş, a luat fiinţă în al optulea deceniu al secolului al XVIII-lea.
Documentar, prima atestare o reprezintă un hrisov din timpul lui Ştefan cel Mare, datat în 15 martie 1490, ca act întocmit la cumpărarea moşiei şi satului Fulticenii cu suma de 200 de zloţi tătăreşti de către vistiernicul Isac de la fosta proprietară, Neacşa, fiica lui Hanea. Documentul face referiri la voievozii Ilieş şi Ştefan, fiii lui Alexandru cel Bun, fapt ce certifică o existenţă mai veche a aşezării rurale.La 12 martie 1554 Alexandru Lăpuşneanu pune să se întocmească actul prin care se donează de către domnitor moşia şi satul cu acelaşi nume Mănăstirii Moldoviţa.Un alt sat răzăşesc, parte componentă a oraşului de azi, se regăseşte pomenit într-un document datat în 16 februarie 1424, prin care Popa Juga primeşte de la însuşi Alexandru cel Bun satul Buciumeni.Enache Cantacuzino, ispravnic al ţinutului Sucevei alături de Dumitru Saulea în timpul domniei lui Constantin Moruzzi, trage la 28 iunie 1779 prima brazdă care marchează locul viitorului oraş, pe moşia Şoldăneşti a stolnicului Ioniţă Başotă. Documentul cancelariei domneşti precizează:
„ Să se ştie de când s-au făcut târgul de la Fulticeni, în zilele Măriei Sale Constantin Moruz Voievod, Mitropolit fiind Chirio Chir Gavriil Calimah şi s-au aşezat târgul pe loc de ţalină de dumnealui vel vistiernic Ianachi Cant[Cantacuzino], 1779, iuni 28.”
În 1780, un an mai târziu, boierii locului, proprietarii pământului de întemeiere şi noii târgoveţi (români, evrei şi armeni) încheie o convenţie pecetluită de un hrisov emis de aceeaşi cancelarie a domnitorului Moruzzi , fapt ce dovedeşte conferirea unui statut legal târgului.
Încă de la început, comunitatea evreiască a avut un rol important în geneza oraşului.Hrisovul dovedeşte fără dubii acest fapt: „ şi jidovii să-şi ţie o casă pentru închinăciune ca şi celelalte case dar nu într-un alt chip cum şi un loc afară să li se dea jidovilor pentru mormânturi, unde le vor arăta isprăvnicia ţinutului, care loc în lung să fie de şaizeci de stânjeni, iar lat patruzeci de stânjeni.”
Artur Gorovei susţine în monografia „ Folticenii-cercetări istorice asupra oraşului” ( 1938) că vechimea acesteea se confundă cu cea a satului Fălticenii-Vechi de care amintesc documente din secolul al XIII-lea:
„ Folticenii sunt o transformare în oraş a unor sate care existau bine întemeiate, de pe la 1400 şi încă de mai înainte; dar cum am putea să-i socotim vechimea lui numai din 1780, când domnitorul ţării a îngăduit unui proprietar să perceapă nişte taxe… Vechimea oraşului Folticeni se confundă cu vechimea satului Folticenii Vechi, despre care vorbesc documentele de demult.
Iniţial oraşul a fost numit Târgul Şoldăneşti sau Târgul Şomuzului după vatra sa, dar în 1826, la 29 martie, domnitorul Ioniţă Sandu Sturza emite o anaforă ce denumeşte urbea Târgul Fălticeni, nume care oricum era folosit în popor.
Privitor la etimologia numelui, părerile sunt diferite şi nu s-a ajuns la o concluzie, fiecare idee fiind parţial justificată.
Virgil Tempeanu susţine că denumirea provine de la cuvântul „foltău”, arhaism utilizat în vechime de ţăranii din zona de munte pentru coaja de brad.
Ion Bogdan, Nicolae Iorga şi Mihai Costăchescu au considerat că unul din boierii proprietari ai satului şi moşiei Fălticenii-Vechi, Stan Pântece, numit şi Foltic, ar fi dat aşezării numele său.
Inspirându-se dintr-o legendă din Transilvania, Gustav Adolf Zikelli a lansat ideea că numele de Fălticeni vine de la numele lui Fâln Hannes din Weillau (Transilvania), colonist sas căruia localnicii i-ar fi spus Hanea, deci el ar fi tatăl Neacşei, femeia amintită ca vânzător al satului Fulticenii în hrisovul din 1490.
După atestarea oraşului , până la mijlocul secolului XIX numărul de locuitori creşte considerabil, ca şi suprafaţa, chiar dacă pământurile târgului fac obiectul mai multor dispute şi procese civile între diverşi boieri. Perioada aceasta tulburată de neînţelegerile create de „mentalităţi feudale”, l-au făcut pe istoricul Ştefan Gorovei să denumească Fălticenii acelor timpuri „lupta dintr-un ev mediu întârziat şi evul modern”, ce oprea oraşul de la o dezvoltare normală.Obştea pune capăt conflictelor răscumpărând de la boieri terenurile.
Străzile oraşului erau dispuse în cea mai mare parte în papalel sau perpendiculare, după cum se observă din prima hartă a târgului întocmită de ing. Iosif von Braun în 1805. Se remarcă un număr de 23 de case aşezate simetric de-a lungul unei uliţi. Planul târgului realizat în 1823 de ing. Alexandru Cotescu demonstrează o extindere amplă, numărul caselor crescând la 107.
Oraşul are din 1832 Judecătorie ţinutală şi Tribunal.
În 1845, eforia, primul consiliu al târgului şi apoi primarul şi consiliu comunal în 1864, ca urmare a legii comunale dată de Cuza, trasează liniile de dezvoltare urbanistică ce va conduce, în sfârşit, oraşul la o imagine citadină. Se pavează străzile şi se realizează reţeaua de aducţiune a apei, până în acest moment apa potabilă fiind adusă în oraş de sacagii. Eforia coordona construcţia de şcoli, închisori, poduri şi răspundea de paza incendiilor ( s-a înfiinţat „ serviciul pompieriei”), de iluminat şi întreţinerea străzilor.
Părerile unor personalităţi ale vremii despre Târgul Fălticenilor sunt împărţite. W de Kotzebue, consul al Rusiei la Bucureşti, susţine în cartea sa „ Din Moldova-tablouri şi schiţe” că oraşul, pe la 1852, se rezumă la Uliţa Mare, „alcătuită din două rânduri de prăvălii lipite unele de altele,mai toate sunt din lemn, învelite cu şindrilă putredă, verde de muşchiu, numai ici acolo se vede o prăvălie de cărămidă, care dovedeşte un fel de pornire spre îndreptare, apoi mai străluceşte şi câte un acoperiş de tinichea în lumina soarelui. Toate prăvăliile au acoperişul lor prelungit; în dos se află locuinţa prăvăliaşului, vreo două odăiţe întunecate şi murdare, ale căror ferestre sunt înzestrate cu gratii de fier. Celelalte uliţe, cu casele lor în parte foarte plăcute şi vesele, s-au alăturat mai târziu pe lângă acest sâmbure.” Poetul Dimitrie Bolintineanu îl vede în 1857 cu „o fizionomie de mizerie”. Georgiu Melidon susţine în lucrarea „ Călătorie în Moldova de sus” (1855) că oraşul ajunsese „un al doilea Galaţi, portul de uscat al Moldovei”. V. I. Ghica în articolul „ Icoane ale vieţii româneşti de ieri…” îl citează pe un călător străin care în 1849 a vizitat bâlciul de la Fălticeni şi a remarcat că „ După cel de la Leipzig este unul din cele mai însemnate bâlciuri ale Europei.”.M. Sadoveanu surprinde la sfârşitul secolului al XIX-lea ambele feţe ale oraşului în opera „ Dureri înăbuşite”: în vale „căsuţe leproase” şi „ uliţi întortocheate şi înguste” iar în deal, „ pe culmea dinspre Buciumeni şi Rădăşeni, în lărgime şi curăţenie…lumină şi pace…miresme de grădini înflorite şi viers de privighetori”.
În 1850 oraşul avea deja peste 9 000 de locuitori dintre care 63,5% erau evrei. Localitatea era construită după modelul târgurilor evreeşti, arhitectura şi ocupaţiile de bază aparţinând stilului de viaţă ale etniei amintite. Străzile continuă să fie numite „mahalale” şi în documentele din 1864: mahalaua Feredeului, mahalaua Pârâul Ciurii, mahalaua Ciurii din Dos, mahalaua Broscăriei etc. Amenajarea de trotuare începe în 1884.
Din 1857 s-a introdus serviciul de diligenţe.În perioada ce-a urmat, Fălticeniul cunoaşte o dezvoltare accelerată prin consolidarea şi apariţia unor noi căi de comunicaţie, procesul fiind încununat de inaugurarea căii ferate pe ruta Fălticeni- Dolhasca la 28 septembrie 1887. „ Fălticenii sunt astfel legaţi cu lumea.”, remarcă G. Ilisei în cartea „ Fălticeni”.
Primul teatru a fost inaugurat în 1880 într-o baracă de lemn, dar proprietarul Adolf Bayer îi înlocuieşte pereţii cu alţii din zid.
1896 le aduce fălticenenilor şi una din cele mai importante realizări ale tehnicii, telefonia.
Alături de construcţiile sarăcioase din lemn şi lut, apar construcţii cu o arhitectură maiestoasă, multe din ele existente şi-n zilele noastre:Primăria, farmacia Carol Vorel şi Kisselewski, Colegiul Naţional „ Nicu Gane”, casa Cantacuzino, casa Lovinescu, Şcoala „ Alexandru Ioan Cuza”, casa Serafim Ionescu ( mai târziu, din 1902, Banca Naţională), Spitalul „ Stamati”, Şcoala primară nr. 2, casa Teodorini ş. a. Oraşul capătă un aspect antitetic, chiar pe Strada Mare învecinându-se clădiri mari, moderne şi adevărate „ coşmelii”, pentru a mă exprima în spiritul epocii.
Începând cu anul 1914 urbea modestă se poate lăuda cu existenţa unui muzeu de istorie şi etnografie locală, performanţă atinsă în România la acea vreme doar de Constanţa, Galaţi, Hârşova şi Târgul Jiu. Sub numele Muzeul Sucevei, apoi al Fălticenilor, instituţia îşi desfăşoară activitatea în fosta casă ridicată de boierului Cantacuzino- Paşcanu din Baia în 1858, sub conducerea inimosului profesor Vasile Ciurea, fost primar al urbei.
Viaţa spirituală a oraşului este de-a dreptul efervescentă,numărând multe publicaţii, de remarcat „ Şezătoarea”, prima publicaţie românească de folclor, editată sub îndrumarea lui Artur Gorovei ( 1 martie 1892). Mai multe tipografii, cea mai performantă fiind cea a lui Saidman, desfăşurau o activitate bogată, oraşul având parte de gazete şi reviste locale. Nu toate au rezistat în timp. Trebuie amintite în schimb prima gazetă locală, „ Plăeşul” (1876), „ Vocea Sucevei” ( 1876) şi „ Gazeta de Fălticeni” ( 1882-1883).
În cartea „Călăuza judeţului Fălticeni”, V. Ciurea prezintă aspectul oraşului în anul 1924 : „ Stradele mai toate prunduite, multe din ele cu pavaj de bolovani, au trotuare de lespezi de Galiţia. Partea de sus, e cea mai curată şi frumoasă. Case curate, cu grădini mari în jurul lor, îi dau un aspect pitoresc mai cu seamă primăvara şi toamna. Partea din jos a târgului, cu cartierul evreesc şi cel comercial.”
Din 1925 oraşul este conectat la o reţea de curent electric.
Evenimentele istorice următoare îşi pun amprenta asupra dezvoltării localităţii. Perioada interbelică duce la o înflorire economică şi culturală. Epoca comunistă industrializează puternic oraşul, numărul locuitorilor crescând foarte mult. „ Faţa” urbei se schimbă, se modernizează inevitabil, deşi alături de construcţii impunătoare au apărul „cartierele muncitoreşti”, o pată în ansamblul arhitectural prin lipsa de calitate şi „linia” aleasă, comună, de fapt, tuturor oraşelor supuse planului de sistematizare. Din „ Florenţa României” Fălticeniul este transformat într-unul din sutele de oraşe cenuşii şi poluate de coloşi industriali care şi-au demonstrat ineficienţa într-o economie de piaţă, după evenimentele din 1989.
În ultimii ani, din motive economice sau, poate, din lipsa interesului faţă de obiectivele arhitecturale de patrimoniu a unor edili ai oraşului, o parte a clădirilor vechi au fost „schingiuite” prin renovări ce n-au respectat obligativitatea de a nu modifica aspectul iniţial, dar care servesc perfect intereselor actualilor proprietari sau chiriaşi, iar altele au fost pur şi simplu demolate.

Aurul Monedă. Alegerea aurului ca metal monetar

2009-03-05T14:54:00.000-08:00

.
În evoluţia sa de-a lungul secolelor, metalul galben a urmat două trasee principale: pe de o parte aurul marfă (destinat bijuteriilor, obiectelor de cult, industriei): pe de altă parte, aurul monetar (folosit în calitate de ban). După unele surse, aurul a fost cel dintâi metal obţinut, prelucrat şi utilizat de om cu aproape 5000 de ani î.e.n., aurul a devenit monedă, căpătând astfel o a doua utilizare importantă.
Istoria aurului monetar este strâns legată de istoria banilor. Fiecare epocă şi fiecare popor au avut la un moment dat diverse produse care au servit drept bani: piei de animale, pietre, scoici, animalele în sine, diverse metale însă până la urma aurul şi argintul au răspuns cel mai bine funcţiei sociale de bani, datorită calităţilor: divizibilitate, omogenitate, inalterabilitate în timp, valoare mare în volum mic.
Proprietăţile fizico-chimice ale aurului fac din el o substanţă cu calităţi monetare incontestabile. Aurul este în primul rând inalterabil, spre deosebire de argint care în timp se înnegreşte, el putând fi păstrat chiar tezaurizat, vreme îndelungată.
În al doilea rând aurul este omogen, iar o bucată de aur este identică cu alta de aceeaşi puritate indiferent de locul din care a fost extras. De asemeni aurul poate fi divizat în cele mai mici părţi posibile şi apoi cu aceeaşi uşurinţă regrupat într-o singură bucată cea ce îl face divizibil fără pierdere de valoare.
Aurul este un metal uşor de prelucrat, foarte maleabil, putând primi diferite însemne, care-i precizează greutatea, valoarea, fiind de altfel şi uşor de recunoscut.
Datorită rarităţii cu care se găseşte în natură, aurul are o valoare mare într-un volum mic şi este şi relativ uşor de transportat.
Întrunind însuşiri atât de importante pentru utilizarea lui în funcţia de bani, se înţelege de ce a ocupat cu timpul locul central ca mijloc al schimbului şi a înlocuit celelalte mărfuri întrebuinţate pentru aceste scopuri.
Totuşi istoria aurului ca bani, respectiv istoria aurului monetar nu a fost lipsită de sinuozităţi. Utilizarea lui ca monedă a avut, la rândul ei o serie de limite şi inconveniente. El nu a fost utilizat întotdeauna în toate cele cinci funcţii ale banilor: măsură a valorii; mijloc de circulaţie, mijloc de plată, de acumulare, bani universali. Argintul, aliajele din cupru, banii de hârtie, bancnotele şi alte forme de bani au înlocuit în anumite perioade aurul din una sau mai multe funcţii monetare.
Etalonul aur. Paritate.Cursuri Fixe/ Flotante
Necesitatea stabilirii precise a etalonului monetar a apărut odată cu dezvoltarea economică. Etalonul este o unitate monetară fixată şi recunoscută de către stat ce serveşte ca măsură a valorilor materiale ale societăţii. Deşi aurul a jucat în istoria monetară modernă a omenirii un rol central, nu a fost niciodată unicul etalon monetar, nici chiar în ultimele două secole.
Punctul de plecare îl constituie haosul monetar specific feudalismului, când fiecare senior mai important bătea moneda proprie, iar înşelăciunea prin sustragerea directă de metal preţios din substanţa monedei era în floare. Deprecierea monedei şi desprinderea lor de unităţile de greutate iniţiale este elocvent ilustrată în cazul lirei sterline şi a livrei franceze.
Termenul de “etalon de aur” este o noţiune generică care se aplică unei largi categorii de sisteme monetare organizate care au caracteristică comună în faptul că unităţile monetare ale ţărilor respective sunt menţinute într-o relaţie stabilă faţă de aur.
Primul sistem monetar modern bazat pe aur este etalonul aur-monedă, numit şi „sistemul aurului în circulaţie”, deoarece monedele de aur erau emise fără restricţii, circulau liber şi erau disponibile pentru oricine. Urmează etalonul aur-lingouri imediat după dispariţia etalonului aur-monedă, după primul război mondial. Deosebirile constau în faptul că baterea monedelor de aur a fost oprită şi monedele de aur nu au mai circulat ca mijloc de plată; ele puteau însă fi folosite ca mijloc de tezaurizare. Convertibilitatea bancnotelor sau a altor tipuri de bani în aur era îngrădită, nu se mai putea face la liberă opţiune a posesorului şi în orice cantitate cerută.
Nu toate etaloanele monetare s-au bazat pe aur. Unele au pus pe picior de egalitate cu aurul fie un alt metal preţios, precum argintul, fie moneda unei ţări cu economie puternică (etalonul aur-devize).
Au existat de asemeni şi etaloane „inconvertibile” în care unităţile monetare nu sunt menţinute în raporturi constante faţă de unul din metalele preţioase şi nu sunt transformabile în nici un fel, prin lege, în aur sau argint. Acestea au fost folosite, de regulă, în perioadele de mari frământări politico-economice.
Paritatea monetară este raportul valoric dintre două monede, mai exact dintre valorile paritare ale celor două monede. Paritatea se defineşte în mai multe moduri: de exemplu, în cazul în care valorile paritare sunt exprimate în aur, paritatea respectivă se numeşte paritate aur, sau paritate metalică.
În România, Legea din 1947 a urmărit stabilizarea masei monetare având următoarele consecinţe: moneda naţională rămânea leul cu 100 subdiviziuni bani; 1 leu avea valoarea a 594 mg aur fin preţul unui kg de aur fiind fixat la 168 350 lei. Întrucât însă moneda rămânea neconvertibilă în baza suspendării convertibilităţii din 1941, conţinutul în aur al leului, declarat prin legea de stabilizare, avea caracter formal, fără efecte practice. Preschimbarea semnelor monetare cu semnele noi s-a efectuat în raportul de 20 000 lei vechi pentru 1 leu nou la schimb admiţându-se sume limitate după profesia prezentatorilor; cea mai mare sumă puteau să o schimbe ţăranii, de 5 mil. lei, urmau apoi salariaţii şi pensionarii cu 3 mil. lei, restul populaţiei, persoane fizice, minore având dreptul să schimbe 1,5 mil. lei. Instituţiile publice schimbau întreaga sumă deţinută în vreme ce agenţii economici, societăţile, în afară de cele comerciale, puteau schimba o suma egală cu salariile plătite în luna precedentă: sumele neschimbate se depuneau într-un cont blocat la instituţiile bancare. Astfel, stabilizarea din august 1947 a redus practic de 40 000 ori cantitatea de monedă în circulaţie. Noile monede aveau valori mici: bancnote de 100 lei, 500 lei şi 1 000 lei iar piese metalice de 5 lei, 2 lei, 1 leu si 50 bani.
A fost stabilit un curs oficial al valutelor străine, după cantitatea metalului nobil, la paritatea oficială, reprezentată de acestea: 1 dolar S.U.A. = 150 lei, 1 liră sterlină = 605 lei, 1 fr. elveţian = 35 lei, 1 forint maghiar = 12,90 lei, 1 coroană cehoslovacă = 3 lei, 1 levă bulgară = 0,62 lei. În acelaşi timp prin legea reformei monetare din 1952 s-a mărit şi conţinutul aur al leului de la 5,94 mg la 79,35 mg întărindu-se poziţia sa faţă de valutele străine. În condiţiile când economia naţională făcea progrese, după doi ani, în 1954, prin lege se măreşte conţinutul în aur fin al leului de aproape doua ori, la 148,11 mg, modificându-se totodată şi cursul oficial al valutelor străine, stabilit pe baza parităţii metalice.

Bimetalismul. Competiţia cu argintul

Etalonul argint a dăinuit multă vreme până în secolul 19. În majoritatea ţărilor, monedele de argint au coexistat cu cele de aur. Bimetalismul a răspuns la o serie de necesităţi, în special la diversificarea plăţilor: plăţile zilnice se făceau în argint iar cele de aur serveau la achitarea unor sume mai mari. Diferenţierea dintre aur şi argint a jucat un rol foarte important. Disputa istorică dintre aur şi argint a luat amploare odată cu generalizarea relaţiilor de producţie capitaliste. Funcţionarea bimetalismului presupune un raport fix între valoarea monedelor de aur şi a celor de argint. Realitatea istorică a demonstrat însa că acest raport nu poate fi menţinut fix, deoarece condiţiile de producţie pentru aur şi argint sunt diferite. În Anglia, Newton, ca şef al monetăriei statului a încercat să rezolve problema bimetalismului, prin stabilirea unui raport aur-argint fix de 1:15,2. Din păcate raportul dintre valoarea celor două metale a fluctuat, determinând speculaţii puternice. Tot Anglia a fost şi prima ţara care a renunţat la argint, trecând de la argint la monometalismul aur. În 1821, monede de argint se mai întâlneau doar în Franţa, Italia, Elveţia, Belgia şi S.U.A.
În 1873, bimetalismul a luat sfârşit când toate ţările Uniunii Latine au oprit baterea monedei de argint.
Au existat trei tipuri de bimetalism.
a) integral, cunoscut şi sub denumirea de „varianta monedei duble”, caracterizat prin faptul că prin legea monetară se stabilea un raport de schimb fix între cele două monede aflate în circulaţie. Monedele aveau putere liberatorie egală. Dezavantajul principal constă în faptul că raportul de valoare stabilit prin lege între cele două metale intră uneori în contradicţie cu cel de pe piaţă. În acest caz moneda din metalul mai preţios era retrasă din circulaţie, rămânând să îndeplinească funcţii monetare moneda supraevaluată juridic. Acest fenomen, cunoscut sub denumirea de „legea lui Gresham” se referă la „moneda rea care scoate din circulaţie moneda buna”
b) paralel, când raportul de valoare dintre cele două monede nu era fixat de stat, prin lege, acestea circulând independent pe piaţă, fără intervenţia autorităţilor monetare.
c) parţial, presupunea existenţa ambelor metale ca monede însă baterea era liberă doar pentru aur.
Bimetalismul nu a reprezentat o formulă monetară ideală, deoarece menţinerea pe o perioadă îndelungată a unui raport fix între valorile legale şi cele comerciale dintre cele două metale s-a dovedit imposibilă. Potrivit unor opinii, bimetalismul ar fi putut fi salvat dacă ar fi fost practicat în toate ţările şi dacă acestea ar fi cooperat între ele în vederea menţinerii unui raport constant între cele două metale monetare. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, sistemele monetare vor abandona bimetalismul şi se vor reorganiza pe baza unui alt etalon aur.
Preţul Aurului. Rezerve. Tezaurizare
Pe piaţa internaţională a aurului se întâlnesc două momente comerciale principale care determină preţul metalului galben: cererea şi oferta. Centrele tradiţionale de comercializare a aurului sunt cele europene: Londra, Zurich, Paris. După ce în 1974 autorităţile S.U.A au reacordat cetăţenilor americani dreptul de comercializare şi tezaurizare a aurului, piaţa aurului din New York a recâştigat un loc central în comerţul internaţional cu metalul galben. Totuşi, barometrul comerţului cu aur este în Londra. Aici se stabileşte zilnic preţul internaţional cel mai reprezentativ al metalului. Pe termen lung procesul de formare a preţului aurului este mai complicat. După ce întreaga perioadă 1934-1970 preţul aurului a fost relativ stabil în jurul nivelului de 35 $/uncie. Odată cu suspendarea convertibilităţii aurului în 1971 aurul atinge nivelul de 200 $/uncie. După 1977 creşterea preţului a cunoscut o cursă tot mai accelerată ajungând pana la 800 $/uncie. Creşterea rapidă a preţului din această perioadă a fost desigur o mană cerească pentru speculatorii care aveau câteva lingouri de aur depozitate în seifurile băncilor sau în ascunzători numai de ei ştiute precum şi pentru marii producători de aur. Pentru omul de rând scumpirea aurului a fost un element iritant.
În mod oficial aurul numai îndeplineşte astăzi în ţările dezvoltate funcţii monetare, cu excepţia funcţiei activ de rezervă. Monedele de aur nu mai circulă în nici o ţară, aurul nu mai este folosit nicăieri ca etalon al valorii, al preţurilor. Plăţile internaţionale nu se efectuează în aur şi nici soldurile scadente nu mai sunt reglementate cu ajutorul metalului galben.
Evaluate la preţul pieţei, rezervele de aur ale băncilor centrale (între 30 şi 35 tone respectiv 1 miliard de uncii) sunt de între 500 şi 700 miliarde $ mai mult decât dublul rezervelor valutare oficiale.
În prezent preţul aurului pe pieţele internaţionale s-a poziţionat, în ultimele şedinţe de tranzacţionare, pe un trend ascendent. Cotaţia aurului a ajuns, la bursele externe, foarte aproape de pragul psihologic de 700 de $/uncie. Iar cele mai multe aşteptări indică o continuare a acestui trend. Explicaţia creşterii preţului de tranzacţionare pentru contractele spot pe aur ţine de deprecierea monedei americane faţă de majoritatea valutelor importante, dar şi de scumpirea preţului ţiţeiului. Cu toate acestea, analiştii spun că recenta apreciere a preţului aurului „a fost puţin prea rapidă", fapt susţinut şi de începerea marcării profiturilor.
În timp ce tezaurizarea aurului este tot mai rar întâlnită tot mai mulţi investitori se orientează către plasamentele făcute în scopul obţinerii unui profit. Dacă acum câţiva ani, operaţiunile cu aur erau accesibile numai investitorilor instituţionali, pe pieţele futures dedicate metalelor, iar valoarea unei tranzacţii depăşea 100.000 euro, în prezent, şi micii investitori au acces la plasamentele în metalul preţios.
Gramul de aur, care costa 32,0677 lei la jumătatea lui aprilie 2002, valora, la jumătatea lui aprilie 2007, nu mai puţin de 54,3760 lei. O creştere cu 69,56% în cinci ani. Aceasta în condiţiile în care comparativ cu cotaţiile din 2002, moneda unică europeană a înregistrat, pe piaţa valutară românească, o apreciere cu aproape 14,57%, iar dolarul - o scădere cu 25,55%.

http://dorutzucoinsandpapermoney.blogspot.com/

2009-02-22T15:48:00.001-08:00

Orasul meu natal - FALTICENI

2009-02-08T09:59:00.000-08:00

CARTI POSTALE CU FALTICENI, sunt din colectia proprie

STRADA MARE, circulata la 9.10.1912

PREFECTURA, circulata la 7.05.1941

SFATUL POPULAR ORASENESC, circulata la 23.10.1961

POLICLINICA, circulata la 09.07.1963

MUZEUL ION IRIMESCU, necirculata

TERASA BANCUTA, necirculata

MUZEUL APELOR SI GALERIA OAMENILOR DE SEAMA, necirculata

LICEUL TEHNIC AGRICOL, circulata la 25.05.1979

STRADA MARE, circulata la 30.06.1960

BULEVARDUL MAIOR IOAN, necirculata

CASA IN CARE A LOCUIT MIHAIL SADOVEANU, necirculata

CENTRUL ORASULUI, necirculata

FANTANA ARTEZIANA, circulata la 30.01.1983

CENTRUL ORASULUI, necirculata

O monedă din aur, cu valoare nominală de 500 Lei, dedicată aniversării a 150 de ani de la Unirea Principatelor Române

2009-01-22T09:46:00.000-08:00

În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 23 ianuarie 2009, o monedă din aur, cu valoare nominală de 500 Lei, dedicată aniversării a 150 de ani de la Unirea Principatelor Române.
Caracteristicile monedei din aur sunt următoarele:
· valoare nominală: 500 LEI;
· material: aur 999 ‰;
· greutate: 31,103 grame;
· formă: rotundă;
· diametru: 35 mm;
· calitate: proof;
· margine: netedă;
Aversul prezintă stema României şi portretul domnitorului Alexandru Ioan Cuza; sub stemă, valoarea nominală a monedei - 500 LEI, iar dedesubt, anul emisiunii - 2009; la exterior, inscripţiile circulare "ROMANIA" - în partea de sus şi "ALEXANDRU IOAN CUZA" - în partea de jos.
Reversul prezintă stemele reunite ale Moldovei şi Ţării Româneşti în scuturi ovale, timbrate de o coroană princiară, simbolizând unirea celor două principate sub acelaşi suveran; la exterior, inscripţia circulară "UNIREA PRINCIPATELOR ROMANE * 24 IANUARIE 1859 *".
Monedele, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a tematicii emisiunii, redactate în limba română, engleză şi franceză.
Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile Guvernatorului Băncii Naţionale a României şi Casierului central. Monedele vor fi prezentate în cutii adecvate, pe al căror capac este inscripţionată sigla BNR.
Tirajul emisiunii este de 250 de exemplare.
Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a monedelor din aur, din emisiunea ,,Aniversarea a 150 de ani de la Unirea Principatelor Române", se realizează prin sucursalele Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Monedă aniversară, la 10 ani de la lansarea Euro

2009-01-15T12:54:00.000-08:00

Incepand cu dat de 16 ianuarie 2009,Banca Naţională a României va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând de mâine, o monedă din argint dedicată aniversării a 10 ani de la înfiinţarea Uniunii Economice şi Monetare Europene şi lansarea monedei unice - Euro.Moneda de argint are o valoare nominală de 10 lei, o greutate de peste 31 de grame şi este zimţată pe margini.Aversul prezintă pe o bandă mată, harta Uniunii Europene pe care sunt evidenţiate diferit statele membre ale zonei euro, stema României şi inscripţia „ROMANIA”, în partea superioară, inscripţia circulară „UNIUNEA ECONOMICĂ ŞI MONETARĂ” şi valoarea nominală a monedei , de 10 LEI.Reversul prezintă pe o bandă mată, în conturul neregulat al unei monede antice, o alegorie a evoluţiei comerţului de la troc la euro, deasupra, inscripţia circulară „10 ANI - UEM “, şi anii 1999 - 2009.Monedele, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a tematicii emisiunii, redactate în limba română, engleză şi franceză.Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile Guvernatorului Băncii Naţionale a României şi Casierului central.Monedele vor fi prezentate în cutii adecvate, pe al căror capac este inscripţionată sigla BNR.Tirajul emisiunii este de 1.000 de exemplare.

Histria. Emisiuni de bronz

2008-11-08T17:23:00.000-08:00

Aceste monede de bronz au pe avers o roată cu patru spiţe reprezentând sistemul solar, (acest lucru nu se ştie cu exactitate) iar pe revers următoarea legendă-IΣT. În această legendă literele I şi T sunt mult mai mici decât Σ. La aceste monede, doar cu excepţia a două exemplare s-a folosit metoda turnării, şi unele exemplare pastrează câte un mic peduncul, rămas de la orificiul de scurgere a metalului în tipar. Monedele bătute prin această tehnică au variaţii de greutate şi de diametru deoarece se cunosc foarte multe diferenţe la greutatea acestor monede, astfel, există monede cu o greutate de 0.21g şi diametru de 0.7mm, dar există si piese a căror greutate ajunge la 3.75g, cu diametru de 17-18mm. Aceste două exemple de valori sunt extreme deoarece între aceste există o întreagă varietate de dimensiuni si greutăţi. Există o clasificare a lor în cartea lui C. Preda – Istoria Monedei în Dacia Preromană. Aici sunt împărţite în cinci grupe, după greutate şi diametru astfel:

I-7-9.5mm-0.21-0.98g
II-10-11.7mm-0.54-1.18g
III-12-14mm-0.60-2.15g
IV-15-16mm-0.58-2.52g
V-17-18mm-2.52-3.37g

Se presupune că monedele care au o greutate mai mică de 1g sunt monede divizionare. Iar cât priveşte locul de emitere a acestor monede prima ipoteză aparţine oraşului Olbie, iar mai tărziu, P.O.Karâşkovski afirmă că au fost emise atât la Olbie cât şi la Histria. Perioada apariţiei lor după B.Pick pare a fi prin secolul V-IV î.Hr. dar ţinînd cont de locul unde sau descoperit C.Preda le datează între mijlocul secolului V şi mijlocul secolului IV î.Hr. ca fiind cele mai vechi monede de bronz histriene.
Se mai presupune a fi emise după stoparea din circulaţie a vărfurilor de săgeţi şi cu siguraţă au folosit ca monedă divizionară celor de argint.
Descoperirile acestor monede pe teritoriul ţării noastre la Tomis-Constanţa prin anii 1971-1974 au scos la lumina zilei 28 de monede cu roată cu greutatea cuprinsă între 0.64-1.78g, un singur exemplar având 2.23g, emisia lor aparţinând secolului V î.Hr.
Mai există o a doua categorie a emisiunilor de bronz histriene prin monedele ce au pe avers-capul zeului Apollon cu cunună de lauri, iar pe revers-emblema oraşului, vulturul pe delfin spre stânga şi legenda IΣTPIH.
În spaţiul dintre delfin şi coada vulturului este câte o siglă ca: A,B,Γ,Δ,ΔI,E,H.Θ,K,P, semne ale monetăriilor sau a magistraţilor monetari. Greutatea lor variază între intervalul 3-5g iar diametru 15-17mm. Referitor la aversul monedelor afirmăm că sunt foarte asemănătoare cu emisiunile de aur si bronz ale lui Filip II, regele Macedoniei, dar să nu uităm faptul că monedele de bronz ale lui Filip II au avut o largă circulaţie pe piaţa oraşului Histria. Prin descoperirile monetare de acest fel sau găsit piese pe care vulturul este redat cu aripile deschise şi se întalneşte numele unor magistraţi monetari de atunci: API,AYXH,HPOΔO. S-au mai găsit şi alte monede cu greutăţi mai reduse într-un numr mai restrâns iar identificarea capului lui Apollon s-a făcut prin aproximari sau prin dificultate. După B.Pick aceste emisiuni aparţin secolului IV î.Hr., dar ţinînd cont de situaţia numismatică a Histriei, se crede că datarea lor aparţine în a doua jumătate a secolului IV eventual şi la începutul secolului III î.Hr.
Un alt exemplu de monede histriene de bronz sunt cele care au pe avers capul zeului fluvial Istros, un cap uman cu barbă şi coarne de taur, pe jumătate în profil spre dreapta, iar pe revers emblema cetăţii-vulturul pe delfin spre stânga şi legenda IΣTPI, în cazuri foarte rare IΣTPIH. Se cunosc doua serii, prima cu monede cu flan neregulat şi gros,pe care efigia zeului Istros apare uşor în profil şi plasată în câmpul din stânga al monedei iar cea de a doua serie cuprinde monedele cu flan circular mai bine conturat şi mai subţire, capul lui Istros fiind redat din faţă şi nu din profil. Prima serie fiind cea mai veche iar cea de a doua o urmează pe prima.
Datorită proastei conservări a acestor monede, greutatea lor variază între 2-4g cu mici excepţii în care avem cazuri de exemplare de 1 şi 4 g. Datarea lor după B.Pick se situează în jurul anilor 200 î.Hr. După unele păreri acestea sunt primele monede de bronz emise de Histria. Seria monedelor de bronz continuă cu cele care au pe avers capul lui Helios, iar pe revers aceeaşi emblemă a oraşului-vultur pe delfin spre stânga şi legenda IΣTPI. Se cunosc puţine exemplare de acest gen iar acestea au diametru între 12-15mm, unele cazuri 17-18mm şi greutatea între 1.20g-3.45g. B.Pick le consideră a fi de prin anii 200 î.Hr. şi sunt din aceeaşi perioadă cu cele ale zeului Istros.
Un alt fel de monedă histriană de bronz, sunt cele care au pe avers zeul Dionysos spre dreapta cu cunună de iederă pe avers, iar pe revers un chiorchin de strugure şi legenda IΣTPIH. Greutatea lor este între 1.36-2.65g, excepţie face un exemplar de 3.12g iar diametru variază mult la unele piese de la 12-18mm, dar majoritatea se situează între 14-15mm. Ca o datare a acestui tip monetar, îl putem cuprinde între sfărşitul secolului III şi pănă după mijlocul secolului II î.Hr.
Un alt tip este acela care are pe avers-capul Demetrei cu văl spre dreapta, şi pe revers, emblema oraşului-vultur pe delfin spre stânga şi legenda IΣTPIH. Se cunosc vreo 50 de exemplare cu diametru între 15-22mm, excepţie făcând unele exemplare de 11 şi 13mm, cu greutăţi între 3-6.47g, unele scăzând sub 3g. Pe unele exemplare apar literele: API,MONI,XAI-nume de magistraţi monetari iar pe altele apare sigla Y.
O serie aparte o constitue căteva monede care au pe avers o cunună de spice, în interiorul căruia este plasată legenda IΣTPI şi mai apare sigla H. Au greutatea între 1.58-1-80g şi diametru de 14mm. Acest tip monetar face parte din emisiunile tărzii ale Histriei şi sunt emise prin a doua jumătate a secolului II şi începutul secolului I î.Hr.
Un alt tip monetar publicat îl constitue monedele lui Hermes acoperit cu petatos, pe avers, iar pe revers vultur pe delfin spre stânga şi legendele: IΣTP, IΣTPI, IΣTPIH, IΣTPINΩN, la unele se întălneşte ΔIO- ca semn magistral monetar şi pe una sigla A. Există exemplare cu contramărci cu Hermes şi Helios. Greutăţile sunt cuprinse între 1-3g iar diametru lor între 13-17mm, unele exemplare având 11mm. Ele fiind datate între finele secolului II şi mijlocul secolului I î.Hr.
Printre ultimele monede histriene de bronz se numără cele cu Apollo, şezând pe omphalos, cu o săgeată în mâna dreaptă iar cu stânga se sprijină pe arc, asta pe avers, iar pe revers emblema oraşului-vultur pe delfin, legenda IΣTPIH şi numele magistratului APIΣT. Greutăţile lor variază între 1-3.80g, iar diametru lor între 15-20mm. Un alt tip monetar asemănător acestuia prezentat mai sus, este acel pe care aversul este acelaşi, iar pe revers-zeul Dionysos în picioare cu sceptru şi Kontharos şi cu pantera alături. Aceste monede au între 2.96-3.14g şi diametru de 18mm. Un lucru deosebit la aceste emisiuni este aceea că nu apare nici un nume de magistrat monetar. Sunt datate spre finele secolului I î.Hr. şi urmând până pe la mijlocul secolului I d.Hr.
Mai există un tip de monede mai puţin cunoscute şi anume cele care se consideră a fi ultimele monede ale Histriei si au reprezentat pe avers-bustul zeităţii Atena, iar pe revers au caduceu (Un caduceu (kerykeion în greacă) este (uneori) un baston înaripat, cu doi şerpi încolăciţi în jurul lui. În Antichitate a fost un simbol astrologic al comerţului , şi este asociat cu zeul grec Hermes, mesagerul zeilor, cel care îi conducea pe morţi spre Hades şi era protectorul comercianţilor şi hoţilor. La greci a fost iniţial un baston heraldic, uneori cu aripi, la care se adăugau două panglici de lână) şi legenda ICTPI,TP. Un exemplar provine de la Histria cu o greutate de 1.91g şi 14mm, iar cea de a doua din împrejurimele Babadagului.

DICTIONAR TERMENI- NUMISMATICA

2008-10-25T05:03:00.000-07:00

A
ACCEA - monedă de aramă sau bronz,emisă de Ioan Voda cel Cumplit in 1573,numele este imprumutat de la moneda turceasca contemporana.

AES,AS - monedă romana de arama sau bronz (=12 uncii).Greutatea ei s-a redus treptat in sec.III-I a.chr. de la libra romana (asul libral) pana la 1/12 parte dintr-o libra (27,3g=asul uncial) si asul semiuncial (13,6g) dupa reforma din timpul lui Augustus a cantarit 11,37g (10scripula=1/29libra=2semis=4quadrans,16asi=1 denar)

AES GRAVE-lingou rotund turnat din bronz,care cantarea o libra (sau asul libral=aproximativ 27,28g) utilizat de romani ca mijloc de plata (bani) pentru schimb.El se diviza potrivit sistemului duodecimal,in semis(1/2),triens(1/3),quadroons(1/4),sextans(1/6),uncial(1/12).

AKCE-vezi aspru.

ALTAN,ALTUN-moneda turceasca de aur (3,55g) echivalenta cu ducatul,emisa la inceput de Mahomed al-II-lea in 1477.

ANEPIGRAFA-moneda fara legenda (text scris) care are numai reprezentari iconografice. (in poza se poate observa o tetradrahma fara nici o legenda)

ANTONIANUS-moneda romana de argint create in timpul lui Caracalla (215) dar a carui titlu va scadea treptat,desi valora 2 denari ea avea greutate de aproximativ 5g,corespunzand la 1,5 denari.prin reforma monetara a lui Diocletianus va fi inlocuita cu follis-ul.

ARGENTEUS-moneda romana de argint create de Diocletionus (3,4g=1,96 din libra) sau moneda aparuta in vremea lui Constantin cel Mare cunoscuta sub numele de siliqua.

ARGYRONOM-verificator de monede in lumea greaca si elenistica.

ASPRON TRACHY-moneda bizantina de electron sau billon numita si stamenon sau stamena.

ASPRU-moneda bizantina de electrum emisa de la Alexios I Comnenus in 1093,moneda bizantina de argint care a fost emisa in Imperiul de la Trapezunt (1235-1446),moneda de argint emisa in hanatele tatarasti (1266-1780),cea mai mica moneda turceasca de argint (=akce) emisa de la 1326 pana in 1780 si care valora 1/3 para sau 1/120 piastru,valoarea sa a scazut continuu
ASSARION-moneda greceasca de bronz din timpul Imperiului Roman (numele deriva de la as) avea multipli notati cu literele A,B,Г,Δ (tetrassarion),E (pentassarion)
AUGUSTALES-moneda medievala de aur care imita piese romane similare din vremea lui Augustus,dar care avea pe avers bustul lui Fredrich II Hohenstanfen,in timpul caruia se bate prima oara,la Messina si Brindisi (1231)

AUREUS-moneda romana de aur aparuta in vremea Republicii (la inceput cantarea 6,80g iar in sce.I a.chr. atinge 10,9g si care de la Augustus are greutatea de 7,96g (7 scripula=1/41 libra)=2 AV quinari=25AR=50Q de argint=100HS=200Dp=400AE=800S=1600Qd.In timpul lui Diocletian (295) 1 aureus va cantari 5,46g (1,60libra) iar de la Constantin cel Mare greutatea lui va scadea sub 6g si va fi inlocuit de o noua moneda de aur (solidus).Dintre cei mai cunoscuti submultipli sunt aureus quinarius,semis (=1/2 de la Caesar),triens (=1/3,de la Alexander Severus)

AUREUS QUINARIUS-moneda romana de aur,care de la Augustus cantareste 3,998g (3,5 scripula=1/82 libra) si valoreaza
1/2AV=12,5AR=25Q=50HS=200AE=400S=800Qd. Dispare la inceputul sec.IV.

AVERS-una din cele doua laturi (fete) ale unei monede care contine informatia cea mai importanta si pe care se afla insemnele autoritatii care garanteaza titlu,greutatea si valoarea emiterii (lat.aversus=opus).

B
BAIOCCO- moneda de argint si mai tarziu de bronz,batuta se pare la Bayeux (1725) de catre papii si prelatii din Bologna (11,80g)

BAKIR-moneda turceasca de bronz.

BAN-moneda de argint,initial echivalenta cu un denar,emisa de banii Slavoniei (1255-1325) si principii Tarilor Romane (3 bani=2 denari).A fost adoptat de sistemul monetary romanesc modern (prin legea din 1867) fiind considerat cea mai mica moneda (1/100leu).

BANCNOTA-ban de hartie confectionat prima data in China pe la 840.Marco Polo descrie astfel banknote emise in timpul dinastiei Yuan (Kublai Klan) din hartie de lemn de dud pe care se inscriau numele oficialilor si sigiliul sefului monetariei,era folosit nominalul Kwan (=1000).In Europa se emite o bancnota in 1661 (Suedia).Astazi bancnota reprezinta un insemn emis de autoritate cu valoare nominala obligatory.

BASILIKON-moneda bizantina care imita grosul Venetian de argint.

BATZ-moneda de argint din sec.XV (Berna,1492) in special din sudul Germaniei (=4Kreutzer)

BILLON-aliaj de argint (sub 500/1000) cu un metal inferior (arama,plumb) si a fost folosit la fabricarea unor monede antice si medievale.

BRACTEAT-moneda foarte subtire de argint (lat.bractea=foaie de metal) cu greutatea situate de obicei sub 1g si diametru intre 20mm-45mm ce a impus imprimarea numai pe una din fete:a aparut dintr-un pfenning foarte subtire intre 1120-1130/1140 si 1200 in timpul Hohenstanfenilor,continua si in sec.XIV-XVII sub numele de “pfenningi goi”. Reprezentarile cele mai utilizate au fost atributele sacre,Sf.patroni (Sf. Stefan la Holbenstadt,Sf.Mauriciu,patronul Sf.Imperiu),arcadele romanice si chiar inaltii ierarhi (episcopi) dar nu lipsesc si marii feudali (Reiterbracteate),uneori lipseste legenda,mai este cunoscut si sub numele pfennig-cruce sau leichte pfennige.

C
CARBOAVA-vezi rubla

CAMP-spatiul liber neimprimat (fara reprezentari si legenda) de pe o moneda atat pe Av cat si pe Rv

CENTENIONALIS-moneda romana mica de bronz (cu putin argint,de circa 10/1000-40/1000) din perioada 318-348 (dupa follis) la inceput avea greutatea de 2.5g,dupa 336 coboara la 1.7g si din 356 urca din nou la 2.59g,greutatea medie se incadra intre 1.98g (Roma) si 2.38g (Siscia).In urma reformei monetare din 348 nu va mai contine argint.A circulat alaturi de pecucia majorina (eventual o subdiviziune a a cesteia=1/2) si s-a mentinut pana la sfarsitul Imperiului.Este cunoscut si sub numele de nummus centenionalis.

CHO GIN-moneda medievala japoneza de argint sub forma de bara (gin=argint,cho=lung)

CISTOFOR-moneda aparuta in Asia Mica,dupa 188 a.chr. in valoare de 4 drahme attice sau 3 denari (11.5-12.5g) numele provine de la cysta mystica de pe avers,de unde scapa un sarpe,aluzie la Misterele dionysiace ale Pergamului.Marcus Antonius,Augustus si imparatii de mai tarziu (indeosebi Hadrianus) au emis monede de argint cu o greutate asemanatoare (cistofori imperiali)

CONTORNIAT-piesa avand forma unei monede de bronz,imprimate adanc,mai ales cu o linie marginala (37/38-42.45mm) aparuta in sec.I ,a fost folosita mai ales in a doua jumatate a sec.IV si in timpul celui urmator,pe avers erau imprimate efigiile unor imparati sau personalitati renumite ale Antichitatii (Homer,Alexandru cel Mare,Nero ,Traianus,etc.) iar pe Rv apar imagini din viata circului sau din mitologia referitoare la Alexandru cel Mare,pe Av dupa batere are gravate o ramura de palmier si monograma PE.Nu se cunoaste exact destinatia lui dar se presupune ca avea functia de jeton,ca distributie pentru invingatorul unei intreceri,ca billet de intrare la diversele spectacole sau ca amuleta/talisman,exista aproximativ 842 de tipuri.

CONTRAMARCA-semn mic variabil (scris sau imagine) imprimat de obicei sub forma unei stampile rotunde sau rectangulare (cu divinitati,simboluri,sigle,monograme,etc.) care se aplica in Antichitate pe unele monede.Contramarca avea rolul de o confisca puterea circulatorie (acceptare/repunere) a unei piese monetare sau de a o investi cu alta,noua intr-o anumita arie si intr-un anumit timp (in general autorizare ca mijloc de plata). Folosita la inceput in lumea greaca a fost adoptata si de cea romana apare si pe monedele celtice si dacice dar in acest caz a avut un rol decorative.

COROANA-unitate monetara aparuta in Evul Mediu dar folosita si astazi (Suedia,Cehia,Estonia)

CRAITAR-vezi Kreutzer

CUPELARE-procedeu empiric de eliminare a impuritatilor din metale pretioase,prin arderea (oxidarea) plumbului dintr-un amestec de plumb si metal pretios intr-o tigaie speciala sau cuptor (=cupelare) in limba germana semnifica argint ars.

D
DALER-moneda suedeza de bronz (sec.XVIII)

DAREIKOS/DARIC-moneda persana de aur (8.41g) sau de argint (5.6g) batuta prima oara la Darius I (521-485 a.chr.),1 dareikos aur=20 sigloi.

DENAR(ius)-moneda romana de argint aparuta in timpul Republicii (4.5g si apoi 3.97g) care de la Augustus (27 a.chr.) a cantarit 3.89g (3.4 scripula=1/84 libra=2Q=4HS=8Dp=16AE=32S=64Qd.Isi micsoreaza treptat greutatea (3.41g sub Nero) si titlu (500/1000 sub Septinius Severus),de la Caracalla este inlocuita tot mai mult de antoninianus.Denumirea se foloseste si in Evul Mediu pentru pfening (denari de Friesach) care valora 1/12 schilling (1/240 libra carolingiana),denarul unguresc era echivalent cu 2 oboli.Si in Tarile Romane este atestat de la Vlaicu,in Muntenia si in sec.XVI in Moldova.In zilele noastre Algeria,Iordania,Libia,Tunisia si alte tari arabe folosesc numele dinar pentru unitatea monetara curenta.

DENARIUS BANALIS-moneda de argint emise de banii Slavoniei dupa (1255) copiind modelul denarului cu o greutate de 0.927g si 875/1000 titlu.

DENERAL-greutate mica de sticla (1.810g) care avea forma unei monede si era utilizata la cantarirea monedelor de aur.

DENGA-moneda ruseasca medievala la inceput de argint si mai tarziu de cupru (1/2kopeica).

DICKEN-moneda de la sfarsitul Evului Mediu (Elvetia si sudul Germaniei) care copiaza moneda din Italia de Nord

DIRHAM-cunoscut si sub numele de dirhem era un nominal arab standard de argint (2g) care imita drahma sasonida si avea o greutate variabila dupa timp si loc,termen folosit si pentru monedele arabe de argint,dirhemul otoman a aparut la inceputul sec.al XVI-lea (4.8g si 666/1000) si la inceput valora 5 aspri.In Tarile Romane se numeste si padisah(iu) sau sah(iu) se folosea la plata tributului.

DOLAR-moneda folosita astazi in SUA,Australia,Canada,Noua Zeelanda,etc.A avut ca model thalerul german iar numele ii provine din olandeza (vezi thaler)

DRAHMA-moneda de argint greceasca folosita si in epoca elenistica.reprezinta 1/100 dintr-o mina si este egala cu 6 oboli.La inceput potrivit cu mina greababiloneana (8.40g) apoi 2.90g in sistemul ponderal corintic,4.37 in cel enboico-attic si in cel eginetic 6.24g.Ca multipli se pot enumera didrahma (2 drahme) si tetradrahma(4 drahme) iar ca submultiplu cel mai utilizat hemidrahma (1/2 drahma).Greutatea sa variaza potrivit cu diferitele sisteme ponderale antice si cu o anume perioada (=1/8ucia=3.411g)

DUCAT-moneda venetiana intai de argint (vezi si matapan) apoi de aur (vezi zecchin) intre 1284-1545.Din sec.XVI este imitat si in alte tari europene inclusive Imperiul Habsburgic si Transilvania,numele sau este folosit pentru a desemna si nominalul cel mai mare din sistemul monetar al Tarilor Romane (Vlaicu) care echivala cu 1.5 denari sau 3 bani.

DUPONDIUS-moneda romana de alama care de la Augustus a cantarit 13.64g (12 scripula)=1/24 libra)=2AE=4S=8Qd.

DUTKA-In Evul Mediu se numesc astfel monedele poloneze echivalente cu 3 grosi care circulau in Tarile Romane. Din 1594 a emis o moneda similara si Principatul Transilvaniei.

E
ECU-moneda farnceza medievala de argint,echivalenta cu thalerul.Unitatea monetara conventionala a U.E. din 1979 in cadrul Sistenului Monetar European (SME).

EFIGIE-reprezentare reliefata pe monede a unei efigii umane sau mitice intreaga sau partiala (cap,bust,etc.) din fata sau din profil

ELECTRUM-aliaj natural sau artificial de aur si argint (grecesc,latinesc:electron) din care s-au batut primele monede.

ESTERLINI-emisi de Henric III al Angliei (1216-1272) dupa modelul denarilor-pfenigi (sau pennies).

EURO-noua moneda europeana adoptata de catre Uniunea Economica si Monetara Europeana la 1 ianuarie 1999 si care este folosita de la 1 ianuarie 2002,(exclusive de la 1 martie 2002) in 12 tari member ale U.E. (Austria,Belgia,Finlanda,Franta,Germania,Grecia,Irlanda,Italia,Luxembourg,Olanda,Portugalia,Spania-date statistice anului 2002,ianuarie).Exista monede de 1,2,5,10,20,50 euro centi si de 1,2 euro.

EXAGIUM-unitate de greutate si pond folosit la cantarirea unui anumit tip monetar (mai ales de aur) Exogia (sau hexagia) erau confectionate din bronz (pentru cele din sticla vezi deneral) cu o forma rectangulara sau rotunda si cu efigii,monograme,sau inscriptionarea cuvantului respective (exagium).

EXERGA-parte inferioara a unei monede (cel mai frecvent pe revers) delimitate printr-o linie de restul campului si care cuprinde informatii suplimentare (sigla,simbol,monograma)

F

FILLER-moneda ungureasca marunta (billon) al carei nume deriva din cel al Heller-ului.Prima oara apare intre 1390 si 1427,cand este cunoscut si sub numele de micul ,,denar,, sau parvus cu un titlu de 335/1000.Cu acelasi nume este cunoscuta moneda ungureasca marunta (din 1893)

FLAN-vezi pastila monetara (starea bruta a unei monede)

FLORIN-moneda de aur fin (=3.5g,24 karate) emisa pe la 1252 la Florenta,pe Av are imprimata floarea de crin preluata de la stema orasului (fiorino d’oro).A fost imitat in numeroase tari europene si a servit ca model pentru ducatul (techin) Venetian sau guldenul olandez.Cu acelasi nume este cunoscuta si moneda de argint emisa in Imperiul Habsburgic in sec.XIX.

FOLLAR-moneda mica de bronz,batuta de orasele italiene (inclusiv coloniile genoveze de la Marea Neagra) in Evul Mediu.

FOLLIS-moneda romana grea de cupru (cca.9-11g) care a aparut dupa 294,ulterior greutatea sa a scazut pana la 4.48g si chiar 1.50g (Constantin cel Mare 335).La inceput a avut in compozitie si o cantitate scazuta de argint.Va fi inlocuita in sec.IV nominaluri mai mici dar va reaparea in urma reformei monetare initiate de Anastasius (498) cand o astfel de moneda va fi marca ta cu litera M (gr.cifra 40) echivalenta cu 40 nummia,exista si piese mai mici de 20 (K).10 (I) si 5 nummia-E,cele echivaland cu o unitate nu au marca de valoare,se va mentine pana in 1901.

FRANC-moneda de aur creata in 1360 de catre regele Frantei Ioan cel Bun,in urma eliberarii sale din captivitatea engleza (franc=liber).Din 1557 (Henri III) bate si de argint.Numele monedei de argint,recreate din 1798 si folosita pana nu demult in Franta (metal comun din 1920),Belgia,Elvetia,are 100 centime.

FRIEDRICH-pentru a inlocui ducatii olandezi,Friedrich II bate din 1750 o noua moneda de aur (=6.055g=16.89marci

G
GALBEN-numele folosit current in Tarile Romane pentru monedele de aur medievale sau moderne.

GRIVNA-unitate de cont si moneda folosita in Rusia medievala )1/2 pound rusesc=409.5g care echivala la inceput cu o rubla).Primele grivne aveau forma unor lingouri romboidale sau de ,,limba’’ pe care erau gravate semne si legende in caractere chilirice si se foloseau ca mijloc de plata.(moneda actuala a Ucrainei)

GROS-moneda de argint care valora 10-12 pfennige si a fost batuta prima data de Venceslav II in jurul anului 1300,la Praga (grosi de Praga).A fost imitate si in alte state medievale din Europa,inclusin in Moldova (Petru Musat)

GROS TOURNOIS-moneda de argint (lat.grossus=mare) valorand un sou care a fost batuta prima oara la tours de Sf. Ludovic (1266),a fost model pentru Grosch (Germania) si grosso (Italia)

GULDEN-moneda de aur emisa de Boemia pe la 1325 si care reprezenta varianta germana a florinului/zecchino cu aceeasi greutate (=3.5g),in locul florii de crin sunt reprezentari ale unor sfinti (mai ales Sf.Ioan Botezatorul),numele monedei olandeze inainte de 1 ianuarie 2002.

GRUS sau GURUS-vezi piastru.

H
HETCA-moneda care avea 1/6 (meris) din greutate si valoarea unei monede mai grele din seria respective (1/6 de stater sau diobol de aur.La Atena avea 1.40g

HELLER-moneda de argint batuta pentru prima oara la Hall in Suabia (1200) de obicei fara legenda.In Germania devine piesa de bronz din a doua jumatate a sec.XVIII ,moneda divizionara (1/10 coroana) austriaca intre 1893-1920.

HEMIHEKTA-1/2 hetca (0.77g) Atena

HEXAGRAMA-moneda de argint (=6 scripula=1/12 solidus) create de Heraclius (610-641)

HISTAMENON,(stamenon)-moneda de aur de la Nicephorus II (963-969) inlocuind solidus-ul,treptat devine mai subtire si mai plata iar mai tarziu este concave (trachy=scyphatos) ca o cupa mica din sec XI scade de la 24k la 8k.

HYPERPYRON,iperper,perper-moneda de aur create de Alexios I Comnenus (1092) care a avut la inceput 20.5k (4.42g=1.72 libra iar mai tarziu 12-14k.In 1376-1379 este inlocuit cu hyperperul de argint ca unitate de calcul,numele sau fiind preluat de taxa vamala in izvoarele medievale romanesti fiind cunoscuta sub numele de ,,parpar’’

HYPERPER TRACHYS-moneda de electron care a avut la inceput 6k,iar mai tarziu 3k.

I

ICOSAR-moneda otomana de aur valorand 20 de piastri (1822-1838)

IRMILIC-moneda turceasca de argint (=1/2 piastru=20 parale) intre 1703-1805.

J
JETON-piesa metalica de mici dimensiuni folosita in Evul Mediu pentru calcule contabile pet abele sau panze.In Franta (fr.jeter=a arunca),din timpul lui Ludovic XIV membrii Academiei primeau cate o piesa monetiforma din argint (jeton) pentru fiecare sedinta la care erau prezenti,care putea fi echivalenta in numerar (vezi si tessera).

K

KHALKOS- monedă grecească de bronz (între 8 şi 12 khalkos=obol), are subdiviziuni: dikhalkos, trikhalkos.

KLIPPE- monedă medievală rectangulară sau triunghiulară, termenul semnifică - tăiată. Majoritatea au fost monede de necesitate, în sec XVI au fost emise astfel de monede de aur şi de argint în Suedia în timpul războiului civil din anii 1568-1569 (klippings).

KOBAN - monedă medievală mică de aur japoneză care avea pe avers imprimat nominalul iar pe revers greutatea şi conţinutul.

KOPEICĂ - monedă rusească de argint care după 1689 pe avers reprezenta pe ţar călare cu o suliţă (kobje). În timpul lui Petru cel Mare devine piesă de aramă.

KOSON- monedă de aur care imită pe cele romane, deşi are greutatea staterului greco-macedonian, numită astfel după numele gravat pe ea. Au fost găsite aproape exclusiv în zona centrală a Daciei.

KREUTZER-la început se chema ZWANZIGER şi a fost emis de Meinhard al II-lea de Gorz(Tirol), în 1271, pe avers are o cruce cu dublă traversă - radkreutz, din sec. al XIV-lea s-a numit kreutzer, româneşte crăiţar sau creiţar, habsburgii o bat pentru Transilvania din 1710(Ag), între 1761-1765 este emisă de bronz.

KURUŞ - monedă turcească de Ag echivalentă cu thalerul. Moneda actuală a Turciei subdiviziunea lirei.

KWARTNIC- monedă poloneză de Ag, 1,5 g emisă de Cazimir al III-lea pentru halci în 1342-1370.

KINA- Papua Noua Guinee, este numele în limba papuană dat unor cochilii de scoici în formă de semicerc care au fost utilizate ca bani în schimburile comerciale în Noua Guinee, o kina =100 toea.

KUNA- moneda naţională a Croaţiei, în limba croată înseamnă jder, blănurile acestui animal erau folosite ca monedă de schimb în Evul Mediu.

KYAT- Myanmar, în limba burmesă kyat înseamnă rotund şi plat, kyot a fost în sec. XIX o unitate de greutate având cca 16,33 g.

KWACHA - moneda naţională în Zambia şi Malawi, în limba bembă înseamnă zori de zi şi îşi are originea în sloganul naţionalist zambian new down of freedom, adică noii zori ai libertăţii, 1 kwacha malawi=100 matambala în limba indigenă bantu înseamnă cocoşel, 1kwacha Yambia=100 ngwee în limba bantu ngwee înseamnă strălucitor.

KWANZA - Angola, provine de la numele râului Kwanza, iar subdiviziunea sa lwei de la un afluent al râului Kwanza.

L
LINGOU DE AUR- formă în care se vinde şi se păstrează în rezerve şi tezaure aurul ca marfă, standard cântăreşte 400 uncii adică 12,4414 kg. Există şi de alte greutăţi şi dimensiuni: 1 kg, 500 g, 100 g, 100 uncii, 10 uncii. Purităţile uzuale sunt 999,5 şi 999,9, acesta din urmă fiind considerat aur pur.

LÂSCAIE- monedă veche de aramă echivalând jumătate de para.

LEFT- monedă de Au sau Ag în componenţa unei salbe.

LEPTON- cea mai mică monedă grecească de bronz.

LEVĂ- unitatea sistemului monetar în Bulgaria.

LEU- sub acest nume este cunoscut talerul-leul olandez în ţările române în sec. XVII-XVIII. Monedă românească de cont în sec. XVIII care echivala cu 40 de parale, prin legea din 14/26 aprilie 1867 reprezintă unitatea monetară a sistemului monetar naţional al României, 1 leu avea 100 de bani. Şi unitatea monetară a Republicii Moldova foloseşte acelaşi nume(1993).

LIBRĂ- măsură romană de greutate şi valoare, libra canonică =327,45 g=12 uncii, mai este atestată şi libra romană de calcul târzie, logariki litra = cca 322,3 g, există şi libra romană de Ag =335,7 g. De curând s-a propus valoarea convenţională de 318,75 g pentru libra romană care corespunde mai bine greutăţii medii a monedelor de Au. Libra bizantină târzie sec XIV a avut cca 318 g. În timpul lui Carol cel Mare libra îndeplineşte şi rolul de unitate de cont cca 367 g, în evul mediu este unitatea de calcul şi în vestul Europei este egală cu 240 denari.

LIRĂ- monedă folosită în mai multe ţări:Italia, Turcia Marea Britanie, Irlanda, etc. La început a fost o unitate de cont- libra carolingiană.

LITRA- etalon ponderal şi monetar grecesc precursor al librei romane=1/2 mina attică=1/2 libră=12 uncii. Monedă de Ag care cântărea cca 0,86 g fiind asimilată obolului, se numeşte nomos când este de bronz.

LUDOVIC/LOUIS- monedă franceză de Au emisă din 1640 care avea pe avers capul şi legenda cu numele regelui Ludovic. Greutatea acestei piese coboară treptat în 1709 la 7,02-7,28 g până la 6,78 g în 1743.

LARI- moneda naţională a Georgiei care a înlocuit rubla în 1993, când au apărut cupoanele lari care au fost retrase în 1995 şi introdusă moneda lari. Lari este un cuvânt georgian vechi care înseamnă o comoară, o avere, 1 lari =100 tetri, tetri înseamnă alb făcând referire la culoare monedelor de Ag.

LAT- Letonia este de fapt denumirea ţării în limba letonă, latvija, lati şi latu sunt formele de plural.

LEMPIRA- Honduras este numele unui şef indian care s-a opus stăpânirii spaniole.

LECA- moneda naţională a Albaniei, denumirea se pare că vine de la o prescurtare a numelui lui Alexandru Macedon. Altă ipoteză susţine că numele monedei naţionale a Albaniei îşi are originea în sec. XV şi provine de la numele unui prinţ albanez LEK DUKAGJINI (1410-1481), contemporan cu Skanderbeg care a luptat împotriva turcilor şi a lăsat albanezilor un cod de legi.

LIRĂ STERLINĂ- pound sterling, moneda naţională a Marei Britanii dar utilizată şi în alte ţări, denumirea de liră sau livră vine de la greutatea iniţială de o livră, pound a monedei. Pound provine de la cuvântul latin pondus, prima liră a fost bătută de William Cuceritotul regele normand care a cucerit Anglia în 1066. Lira iniţială a lui William Cuceritotul era bătută în Turnul Londrei astfel că era denumită şi lira din turn sau tower pound şi cântărea o livră de Ag. Lira era de cca o jumătate de kg şi greu s-ar fi putut folosi în circulaţie astfel că erau utilizate unităţi de greutate mai mici, cea mai utilizată fiind cea care corespundea la a 240- a parte dintr-o liră numită penny. Acest sistem propriu de diviziunea lirei în 240 de penny a fost utilizat în Anglia până în 1971 când s-a trecut la sistemul zecimal.

M
MAHMUDEA- monedă otomană de Au cu 2 valori, după greutate şi titlu=4,80g/4,70g= 25/16 piaştri.

MAJORINA- cunoscută şi ca pecunia majorina ea este o monedă mai mare de billon apărută în sec IV, avea 3,5 g -7,5 g şi care a înlocuit follis-ul uşor.

MAMEITĂ- monedă medievală mică japoneză sub formă de boabă, maneita= bob de fasole, folosită ca submultiplu al piesei cho gin.

MANGÂR- monedă turcească de aramă bătută iniţial de Osman(1299-1324) dar mai ales în sec.XVI. De regulă se băteau după un interval de trei ani când se schimba tipul monetar şi piesele anterioare erau devalorizate potrivit cu valoarea metalului( =3,20g=1 dirham de cupru=1/8 aspru) . O monedă asemănătoare bate şi Despot Vodă.

MARCĂ- unitate de greutate şi de cont din imperiul Carolingian, apărută în jurul anului 1000, marca de koln avea 234 g, cea de la Viena 280g iar cea din Erfurt era de 235g. În acelaşi timp moneda folosită de Germania şi Finlanda până în 2002.

MATAPAN – a fost o monedă de Ag veneţiană emisă de dogele Eurico Dandolo (cca. 1202) care cântărea 2,178g (puritate 965 la 1000 ) cu valoarea de 12 denari sau 26 piccoli.

MILLIARESION/MILIARCUSE – monedă romană de Ag creată în timpul li Constantin cel Mare (4,55g=1/14 solidus=1/72 libra) şi care durează până la Heraclius când este înlocuită cu o monedă mai mare, hexagrama.

MINĂ – unitate ponderală şi de cont folosită în lumea greacă, o mină =50 stateri=100 drahme, era variabilă potrivit cu diverse sisteme, attic=436,6g şi eginetic=623,7g. Conform calculelor metrologice în sec. V-II î.e.n. în lumea greacă se utiliza mina de 425g, provine probabil din Babilon unde cântărea 504g.

MONGO - moneda Mongoliei, în limba mongolă înseamnă Ag.

MALOTI – unitatea monetară a statului Lesotho, este echivalentă cu randul sud-african.

MARC BANCO – denumirea monedei de cont utilizată de banca din Hamburg, înfiinţată în 1619 pe aceeaşi bază ca băncile din Veneţia şi Amsterdam. În marc banco erau convertite potrivit cantităţii de metal preţios pe care o conţineau, lingourile şi monedele efective depuse de clienţi la bancă. Marc banco se subdiviza în 16 schilingi, la 15februarie 1873 marc banco a fost înlocuită cu Reichsmark.

N
NOMISMA/NOMISMATA – monedă bizantină de aur 4,413g, bătută în timpul împăratului Constantin II Copronymos( 741-745) şi care înlocuieşte complet solidus-ul din 963, titlul său scade mai ales la Nicephorus III Botaniates ( 1078-1081) când ajunge la 8K, după reforma monetară din 1092 va fi în locuită de hyperper sau perper.

NUMMUS/NOUMMION – monedă romană de bronz din sec IV şi V ( cca 1g=1/40 follis) nu mai este emisă din vremea lui Anastasius (498) când încep a se bate doar multiplii săi, follis. Prin nummus romanii înţeleg monedă în general.

NUMMUS CASTRENSIS – monedă romană de necesitate care a fost emisă de către generali în atelierele din taberele militare cu scopul satisfacerii nevoii urgente de plată a ostaşilor.

NUMISMATICĂ – disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu studiul evoluţiei şi caracteristicilor monedelor şi medaliilor al tehnicii baterii acestora al sistemelor şi circulaţiei băneşti.

O
OBAN – monedă medievală japoneză de aur care avea înscrisă cu cerneală indiană pe avers semnătura gravorului.

OBOL – monedă şi unitate ponderală mică de origine grecească echivalentă cu 1/6 drahmă=1/48uncia=0,868g. Un obol de Ag cântărea 0,73g în sistemul attic sau 1,04g în cel eginetic. Mai târziu apar şi obolii de bronz, are multipli: diobol, triobol şi submultipli: hemiobol= 2 tertamorion. Numele său provine de la lingourile de fier cu greutatea determinată şi sub forma de frigăruie care se foloseau înainte de apariţia monedei în cadrul schimburilor intermediate. În evul mediu obol se numeşte moneda mică de Ag care era egală cu ½ denar.

ONLUC – monedă turcească de Ag echivalentă cu 10 aspri.

ORT – unitate ponderală medievală egală cu 1/8 marcă şi monedă poloneză de Ag, 1587 care valora ¼ thaler.

ORE – a suta parte dintr-o coroană suedeză, norvegiană şi a insulelor Feroe. Originea se află în cuvântul din norvegiană veche – eyrir – adică monedă de Au care îşi are rădăcinile în moneda romană aureus ( aurum în limba latină înseamnă aur)

P
PAISA – subdiviziuni a rupiei în India, Bangladesh, Nepal, Pakistan. Îşi are originea în cuvântul sankrit – padamsah – care înseamnă sfert. Până în 1959 în India şi Pakistan paisa era egală cu un sfert de anna şi 1/64 dintr-o rupee.

PESO – monedă naţională în Mexic, Columbia, Rep. Dominicană, Cuba, Uruguay, Chile, Guineea Bizau până în 1997, Argentina Philippine. Peso a fost introdus în Spania de regele Ferdinand şi regina Isabella care au reformat sistemul monetar spaniol în 1497. Iniţial peso se diviza în 8 reales, submultiplii peso au devenit baza sistemului monetar bazat pe Ag din timpul imperiului spaniol de după reforma monetară din 1772-1786.Peso a rămas moneda principală în cele mai multe colonii spaniole din continentele americane si după ce acestea şi-au obţinut independenţa . Când aceste ţări au trecut la sistemul zecimal,în unele,peso a fost înlocuit cu denumiri locale: sol-în Peru, bolivar - în Venezuela, sucre- în Ecuador, colon – în Salvador şi Costa Rica, balboa – în Panama, lempira – în Honduras, quetzal - în Guatemala, cordoba – în Nicaragua şi boliviano în Bolivia.

PULA- moneda naţionala a Botswana, chiar daca la prima auzire le stârneşte râsul multora dintre noi, acest cuvânt înseamnă ploaie în limba setswana. O pula =100 thebe.

PITAC- monedă divizionară austriacă din aramă cea a circulat odinioară pe teritoriul Romăniei de azi.

PIŢULĂ - monedă a Imperiului austro-ungar în valoare de 10 creiţari,ce a circulat în Transilvania şi Bucovina de nord păna la 1918.

POL – monedă (bancnotă) valorând 20 de lei echivalent cu un napoleon sau cu un imperial. Numele provine de talerul leu al ţărilor de jos folosit ca monedă de ca monedă de calcul în ţările române în sec XVI-XVII. Un pol reprezintă jumătate ( slavonă), prin extensiune denumirea ca desemna un instrument bănesc echivalent cu 20 de unităţi.

PARA – para/bara/fada înseamnă în turceşte Ag. Sau bătut nu numai monede de Ag. (1623) valorând 3 aspri (=1,10g=3aspri=1/40piastru) ci şi de aramă 1844.În Ţările Române paraua este o unitate monetară de calcul (=1/40 dintr-un leu de calcul) în timpul ocupaţiei ruseşti (1772-1774) se emit la Sadagura piese de aramă pentru ambele Principate care valorau 2 sau 3 parale, respectiv de 3 denghi şi 3 copeici.

PECUNIA – nume utilizat de romani pentru bani, în general, şi în special monedă, care provine din cuvântul pecus (limba latină – animal mic) amintind perioada premonetară dar şi aes signatum , pe care erau imprimate reprezentări de animale.

PENGO- monedă creată în 1927, în Ungaria (100 filler)

PENNY- cea mai mică monedă de argint , ulterior se bate din bronz.

PESETA- monedă spaniolă până la 1.01.2002, a fost adoptată prima oară ca monedă naţională în 1859.

PFENING DENAR – monedă de Ag. creată de Carol cel Mare (768-814) cântărind aproximativ 1,52g (1/240 libra), 12 denari valorau 1 sou , 20 de sous alcătuiau libra. Ea a constituit una dintre cele ami cunoscute monede ale Evului Mediu sub numele de penning (Suedia) Până de curând reprezenta 1/100 dintr-o marcă germană.

PHILIPEI – stateri de aur emişi de Filip al – II-lea regele Macedoniei.

PIASTRU – monedă turcească de Ag. bătută din 1867 (Soliman II) şi numită iniţial gruş =40 de parale=19,24g cu titlu de 835 are ca submultipli irmilicul ( =1/2) paraua, akce sau aspru iar ca multiplu iusluk ( 32,40g=2,5 piaştri=100 de parale).

POLGROS – monedă poloneză de Ag egală cu o jumătate de gros.

POLKER – monedă suedeză de Ag ( Gustav Adolf II) bătută la Elbing în 1632.

POLOTNIC – monedă mare rusească de Ag emisă de Petru cel Mare egală cu o jumătate de rublă egală cu 50 de copeici.

POLTORAK – monedă poloneză de Ag sau billon emisă din 1614.

POLTURA – în ţările române se mai numeşte astfel moneda de billon (=1,5 gros).

POND – echivalent al unei unităţi de greutate concretizat printr-o bucată de metal de formă rectangulară sau rotundă ( cu mâner sau perforată) cu diferite reprezentări, monograme,simboluri, inscripţii, numele magistratului sau localităţii şi indicarea valorii. El aparţine unui anumit sistem monetar cum au fost în antichitate cel babilonean, fenician, eginetic, emboic – attic şi roman.

PORTUGUES – monedă de Au emisă prima dată în sec XVI de către Portugalia şi care a avut drept model guldenul (=35g).

POTRONIC – numele sub care mai este cunoscut trojakul în Moldova.

Q
QUADRANS – unitate ponderală ( ¼ din libra sau din as) şi monedă romană de cupru care în timpul Republicii era echivalentă cu aes grave, iar de la Augustus este o piesă miă de bronz, s-a menţinut până în sec II.

QUINARIUS – monedă romană de Ag (=1/144 libra =2 scripula) cu valoarea iniţială de 5 aşi, de la Augustus a valorat ½ denarius sau 8 aşi şi a cântărit 1, 94 g( 1,7 scrupulum=1/168 libra), dispare treptat în timpul Imperiului.

QUETZAL – moneda naţională a Guatemalei, quetzal este denumirea unei păsări autohtone cu penaj verde-auriu foarte frumoasă devenită simbolul naţional al ţării.

R
REAL - monedă spaniolă de Ag emisă la început în Castilia apoi şi în Mexic.

ROMANAT – unitate a sistemului monetar proiectată în timpul lui Al.I.Cuza.

ROMÂN - unitate a sistemului monetar proiectată în timpul lui Al.I.Cuza.

RUBLĂ – unitate de cont şi monedă rusească de Ag, de la Petru cel Mare valorează 100 denghi.

RUPIA - monedă indiană de Ag( sf sec XVI) monedă actuală şi în Indonezia, Nepal, Sri LAnka.

RIAL – monedă de Au apărută în Anglia la sf "războiului celor două roze" (= 4 ducaţi=13,75 g).

RAND – moneda naţională a Africii de Sud care înseamnă Munţii Apelor Albe, care este un lanţ muntos din Africa de Sud unde se găseşte cca 40% din resursele de Au a planetei.

RAPPEN – subdiviziunea francului elveţian, derivă de la numele contelui Rappolstein care a emis în sec XIV un pfenning închis la culoare, numit pfenning negru.

REN MIMBI YUAN – denumirea completă a monedei naţionale a Chinei, în limba chineză înseamnă – banii poporului, 1 yuan=100 fen, fen în chineză înseamnă sutime.

RINGGIT – Malaezia, Brunei, în limba malay înseamnă crestat şi face referire la monedele spaniole de Ag care au fost utilizate în zonă.

S
SUSTAC – monedă poloneză de aramă de mică valoare care a circulat şi pe teritoriul de azi a României.

SCHILLING – unitate de cont şi monedă germană de Ag folosită în nordul Europei.

SCRUPULUM – cea mai mică unitate ponderală romană care a fost folosită în sistemul monetar, 1/288 libra=1/24 uncia=1,13g.

SCUDO – termen folosit în Evul Mediu pentru monedele spaniole şi italiene de Au sau Ag care aveau reprezentat un scut, în timpurile moderne valora 5 lire de Ag în Italia, a dat numele monedei portugheze-escudo.

SCYPHATOS – monedă concavă în formă de cupă mică cunoscută la celţi şi geto-daci, mai târziu acest gen de monedă reapare în Bizanţ în sec X şi la cele de bronz în timpul lui Alexius I Comnenus(1091-1118). Prin folosirea acestei tehnici se urmărea obţinerea unei stabilităţi mărite a pastilei monetare în timpul procesului de batere.

SEMIS – unitate ponderală şi monedă romană de (alamă)? Care de la Augustus cântăreşte 3,41g.

SERRATUS – monedă de metal preţios (denari) dinţate pe margini cu scopul de a arăta argintul bun din interior, conform altor cercetări imită monede celtice din nordul Italiei care aveau formă de rotiţă.

SESTERTIUS – monedă mică de Ag în timpul Republicii ( =2,5 aşi=1,13g), care a devenit de bronz la sfârşitul acesteia. În timpul imperiului este principala unitate de calcul.

SEXTANS – unitate ponderală şi monedă romană.

SICLU/SIGLOS – unitate ponderală babiloneană, 8,40g=1/60 din mina de 504 g, mai târziu monedă lidiană şi persană de Ag corespunzătoare drahmei.

SILIQUA – măsură de greutate romană ( 1/144 uncia=1/6 scripulum=0,189g) şi monedă de Ag în imperiul roman târziu în valoare de 1/24 solidus. În sec V devine numai monedă de calcul.

SITOKOKKON – cea mai mică unitate din sistemul ponderal târziu şi bizantin =1/196 hexagia=0,0466g.

SOLIDUS – monedă romană de Au bătută din vremea lui Constantin cel Mare – 309 în apus şi 324 în răsărit. Cântăreşte 4,55g şi valorează 24 silikua. De la Valentianus I capătă pe revers în exercă sigla OB=obrysum, adică aur pur(24K). Numele este folosit şi pentru monedele medievale de Ag cunoscute sub numele de schilling- 1580 – Polonia, 1589 – Transilvania.

SOU – unitate d cont în vremea lui Carol cel Mare, cca 18,35 g, un sou valora 12 denari şi 20 de sous formau o libră. Mai târziu se numesc astfel şi piesele franceze sau italiene de bronz.

SOVEREIGN – monedă engleză de Au apărută în timpul lui Henric VIII – 1489, cea mai cunoscută fiind cea a lui George IV – 1824 care avea pe avers capul regelui şi pe revers reprezenta Sf. Gheorghe omorând balaurul.

STATER – dublu unităţii monetare, de Au sau de Ag când este de Ag – didrahmă, când este de Au - stater şi cântăreşte cca 8 g. La început staterul de electron avea între 14-16,5 g. Moneda de Au cu acest nume are multipli – distater, tetrastater, pentastater şi submultipli – hemistater.

STUIVER – este moneda olandeză echivalentă cu un soldo.

SUBAERAT/PELLICULATUS/SUBFERRATUS – monedă fabrică dintr-un metal inferior- cupru bronz fier şi îmbrăcată cu o pojghiţă subţire de metal preţios, realizată prin presare sau prin scufundare în metalul preţios lichid. Ele au fost emise atât de către atelierele oficiale cât şi de cele particulare fiind introduse în circulaţie cu valoarea nominală autentică.

SURFRAPARE – imprimarea pe aceeaşi monedă a elementelor corespunzătoare unui tip monetar peste altele mai vechi, ale altui tip.

SZELAG – monedă poloneză iniţial de Ag care ulterior are tot mai puţin metal preţios.

SHEKEL – Israel, înseamnă greutate şi a fost o unitate care ava cca 12g, 1 shekel=100 agorot, agora de găseşte în Torah.

SOL – Peru, sol înseamnă soare iar în cultură încă este numele zeului Soare.

SOM – Kyrkistan, în limba kirkiză înseamnă pur, curat, despre aur.

SOMONI – Tadjikistan, nume dat în onoare lui Ismail YSomoni, fondatorul primului stat samoni.

SUCRE – Ecuador, Antonio Jose de Sucre a fost un revoluţionar sud american care a luptat împotriva spaniolilor.

SUM – Uzbekistan, în uzbekă înseamnă pur, curat referitor la aur.

SFANŢ – denumire pentru o veche monedă austriacă de Ag de 20 creiţari – zwangizer.

Ş
ŞALĂU – nume românesc al monedei poloneze de Ag, billon sau bronz, pronunţat şelong.

ŞTANŢĂ – bucată de metal rezistent – bronz, oţel pe care se grava amprente – efigii, steme, legende pentru a se imprima monedelor prin batere. Pentru a fi realizată o monedă erau necesare două ştanţe. Noţiunea de ştanţă se foloseşte şi pentru a desemna rezultatul operaţiunii de ştanţare.

T
TUGRIK – Mongolia, subdiviziunea monedei naţionale mongo.

TALANT – unitate ponderală monetară şi de cont folosită pentru Ag în lumea greacă, cântărea 29,196kg în sistemul attic şi 37,142 în cel eginetic, 1 talant=60 mine.

TESSERA – obiecte metalice - plumb cositor bronz monetiforme sau triunghiulare considerate că au fost precursorii banilor de hârtie. Cele romane datează din sec I-IV d.H., se crede că au fost confecţionate cu prilejul unor evenimente faste - victorii, aniversări sau cu scop propagandistic şi erau oferite de Împărat cetăţenilor sau soldaţilor romani.

TESSERA NUMMULARIA – bară mică de os au fildeş folosită la sigilarea sacilor cu monede.

TESTON – monedă de Ag de 9,5 g creată la Milano în 1474 de către ducele Galleazzo Maria Sforza( se numeşte diken în Germania de sud).

TETARTEMORION – cea mai mică subdiviziune grecească de Ag din sec V î.H.,( 0,187g±0,01g=1/4 obol).

TETARTERON – monedă plată de Au de la Nicephorus al II-lea – 963 cu valoarea unui solidus redus. După reforma lui Alexios I se numeşte tetarteron – monedă divizionară de cupru.

TETRADRAHMĂ – monedă grecească de Ag echivalentă cu 4 drahme, 17,2 g.

THALER – monedă de Ag bătută prima dată în Saxonia ( la Joachimstahl) în 1519 de către contele Von Schlick. Mai este cunoscut şi sub următoarele nume: rigsdaler în ţările scandinave, rijksdaker în Olanda, crown în Anglia, ecu în Franţa, peso în Spania, rublă în Rusia şi dolar în America. Thalerulleu a fost emis de provinciile unite din 1975 ( 27,64 g şi 750 la mie puritate). În olandeză se numea leuwen daalders deoarece pe avers era înfăţişat un leu rampant. A fost bătut de asemenea în Transilvania 1551-1690 şi în Moldova - Despot Vodă.

TITLU – conţinut de metal nobil într-un aliaj este redat printr-o valoare raportată la mie.

TALA – Samoa de Vest, unitate monetară a cărui denumire în limba samoană înseamnă dolar, 1 tala =100 sene .

TRACHY – monedă în formă de cupă mică când este de Au se numeşte hyperper iar când este de Ag billon, iar câne este de bronz sau cupru - aspron trachy.

TRAPEZĂ – masă folosită pentru desfăşurarea schimbului de monede în lumea greacă.

TREMISSIS – monedă romană de Au echivalată cu 1/3 din solidus, 1,5 g care a continuat să fie emisă până în 886.

TRES VIRI MONETALES – cei trei magistraţi monetari însărcinaţi de către senatul Romei să supravegheze emiterea monedelor. Pe monede se prescurtează cu III Viri A A A F F .

TROC – schimb comercial în natură.

TROJAK - monedă poloneză de Ag. – triplugros = 3 groşi .Monede cu valoare nominala de 3 groşi au fost emise şi în Ţările Române – Transilvania , Moldova.

TAKA- Bangladesh moneda naţională îşi trage numele de la cuvântul tanka utilizat pentru a denumi o monedă de Ag. care a circulat din Antichitate şi până în perioada medievală.

TENGE – Kazakstan înseamnă balanţă , cântar.

TOLAR – Slovenia are aceeaşi origine ca şi dolar , adică provine de la taler

Y
YEN – Japonia , provine dintr-un vechi cuvânt chinezesc care înseamnă rotund , primul yen a fost în 1869 şi a devenit oficial unitate monetară în 1871 , în urma reformei când a fost suspendată circulaţia banilor de hârtie emişi de diversele clanuri aflate în circulaţie din secolul XVI .

U
UGHI– nume sub care este cunoscut în Ţările Române ducatul unguresc.

UNCIA– unitate romana ponderală şi de cont 1/12 libra = cca. 27.25g.

V
VICTORIATUS – monedă romana de Ag. 3.14g = 3 scripula = 1/96 libra emisă din 213 î.e.n. până în 165 e.n.

W
WIPPERMUNZEN – monedă cu un titlu scăzut de Ag. apărută în timpul Războiului de 30 de ani , kipper sau wipper desemnează oscilarea îndoielnică a balanţei.

Z
ZLOT TURCESC – contrafacere otomană sau imitaţie genoveză a ducatului veneţian.

ZARAF – persoană specializată în operaţiuni monetare în special de schimbare a diferitelor monede.

ZECCHIN – monedă de aur 3.5g bătută pentru prima oară la Veneţia de câtre dogele Giovanni Damdolo 1284 , numele său provine de la zecca , insula în care se afla atelierul monetar al statului veneţian. A fost emisă până în vremea lui Napoleon 1797 şi reluată ţi de Franz Josef 1848 - 1916. În Ţările Române este cunoscut şi sub numele de galben venetic.

ZLOT – unitate de cont şi monedă de aur în Ţările Române , numele actualei monede poloneze.

ZLOT TĂTĂRĂSC – menţionat de documentele medievale româneşti se pare că desemna ducatul veneţian de aur, 8.75g.

TEHNICĂ DE ANALIZĂ PRIN FLUORESCENŢĂ DE RAZE X CU DISPERSIE ENERGETICĂ

2008-10-22T13:23:00.000-07:00

Această metodă constă în identificarea şi dozarea elementelor,fapt ce se realizează detectând radiaţia de fluorescenţă în domeniul razelor X moi emisă de aceasta în urma excitării lor cu radiaţii X şi gamma sau cu particule încărcate ( electroni,protoni,particule alfa,) . Proba va emite radiaţia X caracteristică fiecărui element ,care va fi analizată după energii (frecvenţe) şi intensitate de către un analizator de amplitudine multicanal , prelucrând informaţiile obţinute de la detector.
Avantajele acestei metode:
- simplitatea spectrului acestei radiaţii,energia mare a radiaţiei X ceea ce permite detectare fotonilor individuali emişi de probă
- timp de măsurare foarte scurt 10-1000 secunde
- posibilitatea măsurării concentraţiilor de la p.p.m. (1p.p.m. = 0,00001 %) la 100%
- proba nu este distrusă în timpul analizei
Aparatura este reprezentată de un detector de Si(Li) cuplat cu un amplificator spectroscopic si un convertor analog-digital toate conectate la un calculator P.C.
Datorită excelentei rezoluţii energetice a detectorului cu semiconductori poate fi pusă in evidenţa radiaţia de fluorescenţă a tuturor elementelor având numărul de ordine Z mai mare de 12,utilizarea calculatorului electronic face posibilă prelucrarea automată a spectrelor de fluorescenţă.
Spectrometria se realizează cu ajutorul unui analizator de amplitudine de 4096 de canale de tip Canberra .Fiecare piesă studiată a fost măsurată în mai multe puncte alese pe criterii de planeitate maximă cu scopul evaluării dispersiei în concentraţie.
Această metodă permite punerea în evidenţă şi măsurarea concentraţiei elementelor de bază şi a urmelor din compoziţia monedelor,precum staniu,stibiu,argint,aur,cupru,zinc,plumb, arseniu ,mangan,fier,la nivel de mai mult de 100 p.p.m.

Monedele dacilor-Kosonii

2008-10-22T12:07:00.000-07:00

Cele dintăi monede care au circulat în Dacia au fost monedele emise de regii macedoneni Filip II (359-336) si Alexandru cel Mare (336-323). Ele erau stateri de aur şi de argint, şi tetradrahme de argint (piese de 4 drahme) cu subdiviziunile lor. Staterii de argint a lui Filip aveau pe faţa capul lui Zeus, iar pe revers un calareţ în galop. Acest tip de monedă a fost îndrăgit de daci şi a rămas ca tip caracteristic al monedelor lor.
Filip II 359-336, imagine luată de pe
http://www.wildwinds.com/ Monedele emise de daci după modelul celor macedonene se diferenţiază foarte uşor, căci sunt inferioare ca execuţie si nu au legende. Într-o anumită perioadă dacii au copiat şi legenda de pe modelele macedonene, legende scrise în caractere greceşti numai că le-au copiat greşit şi nu au nici un înteles. Iar un alt lucru de remarcat este faptul că, monedele dace diferă între ele ca greutate şi ca metal, unele se apropie foarte mult de prototipurile macedonene, iar altele foarte puţin. Aceasta deoarece în triburile dace de atunci existau diferiţi meşteri, unii mai pricepuţi, alţi nu în arta emiterii de monedă. Oricum aceşti magistraţi monetari depuneau tot efortul pentru ca în final monedele să aibă o calitate şi un aspect plăcut tuturor.
Dar aceste monede dace nu trebuie asemănate cu imitaţiile monedelor macedonene, ci ca pasiune a magistraţilor de a descrie arta acestui popor. Numismaţii interpretează aceste monede ca fiind monede "barbare", din care fac parte si monedele galilor, pannonilor, ilirilor, scitilor, dar să nu uităm că aceste monede ca de exemplu ( ale pannonilor, sciţilor si tracilor din sudul Balcanilor), au circulat şi în Dacia, ele imitând de asemeni aceleaşi prototipuri macedonene sau greceşti, pe care le imită şi monedele dace. Bineînţeles că se deosebesc de ale dacilor pentru că magistraţii lor monetari şi monetăriile lor au interpretat altfel însemnele monedelor.
Prin secolul al II lea î.Chr., în Dacia îşi fac apariţia alte monede grecesti, ca de exemplu tetradrahme insulei Thasos, reprezentând pe faţă capul zeului Dionysos, încununat cu foi de iedera si cu flori, iar pe revers pe Heracles, stând in picioare. Aceste monede au avut mare căutare pe piaţă deoarece s-au răspândit nu numai în Dacia, ci şi în tot nordul Peninsulei Balcanice si în vasta regiune ocupată de sciţi in sudul Rusiei de astăzi. Dacii au imitat aceste monede şi circulau alături de cele originale,iar prin descoperirile monetare s-au găsit exemplare atăt originale cât şi copii ale dacilor. Ele au circulat în Dacia până pe la sfirşitul primului secol î. Chr.
De îndată ce romanii au ajuns până la Dunăre, pe la 70 î. Chr., au ajuns pe piaţa dacă şi dinarii romani republicani, spunem această afirmaţie deoarece în tezaurele monetare descoperite s-au găsit monede dace si grecesti din acea vreme împreună cu dinari romani, semn că au circulat împreună.
Dupa cel de al doilea război daco-roman prin care Dacia este cucerită de Traian, monedele Imperiului Roman au pus stapânire pe pieţele dace prin faptul că dinarii imperiali şi monedele de bronz mai mari şi mai mici au înlăturat în scurt timp pe cele greceşti şi dace.
Emisiunile romanilor care au pătruns pe piaţă erau monede mici de argint, dinarii şi mai multe feluri de monede de bronz, care erau subdiviziuni, asta pentru cumpărături mici iar pentru cumpărături mari s-au folosit monede de aur aureii imperiali, care s-au răspândit destul de repede în Dacia.
Tot la acest capitol al modelor de aur vom face o referire legată de binecunoscutele monede de aur Kosoni care sunt întalnite numai in Dacia. Această afirmaţie fac din Kosonii nişte ciudăţenii deoarece dacii nu au batut niciodata nici un fel de piese din aur. Dar aceasta va rămăne în continuare o mare enigmă pentru istoricii nostri.
Imagine luată de pe http://www.bnro.ro/
Kosonii sunt piese de aur cu greutatea unui stater grecesc sau elenistic de 8 grame şi ceva (in medie, cam 8,40 g), şi nu au aspect de monedă greacă. Se deosebesc prin faptul că monedele greceşti au pastila mai groasă, care se bătea la rece, pe când Kosonii au pastila plată, bătută la cald, tehnică folosită de romani. Aversul acestor monede este copiat de pe un denar roman republican de argint bătut în jurul anilor 120 i.Hr reprezentând un vultur care stă pe o ghioagă, ghioaga lui Heracles, şi ţine într-una din gheare o cununa de lauri, iar pe revers apare o altă imagine, un demnitar în toga, încadrat de doua personaje tot în toga care poarta niste mănunchiuri pe umăr. Această reprezentare o putem caracteriza ca fiind un magistrat roman însoţit de lictori, care sunt slujitorii lui, şi care poarta mănunchiul de nuiele şi o secure cu două tăişuri, semn al autoritatii magistratului monetar, care poate condamna la pedeapsa cu bătaie sau cu decapitarea.
Răspăndirea acestor monede este cea mai uşoară problemă a acestor monede deoarece au fost gasiţi numai în Transilvania mai exact în zona ei de sud-vest, in preajma marilor cetati dacice din Muntii Orastiei.

cetăţi dacice din munţii Oraştie, imagine luată de pe clubstarteam.eu

Descoperirea acestor monede este semnalată de prin secolul al XV-lea deoarece s-ar fi descoperit in apa Streiului o comoară, mii de monede de aur printre care se aflau şi Kosoni,cei ce au descoperit această avere a trebuit să o predea.
O altă descoperire la fel de mare ca prima se afirmă a se fi întămplat prin jurul anilor 1530 si anume in bazinul apei Sebeşului, în zona cetatilor dacice. Atunci s-au gasit, spun documentele, zeci de mii de monede din aur, bani din antichitate, cu legende în greacă, în documentele s-a afirmat despre prezenţa regelui macedonean Lysimah.
În acea perioadă a Renaşterii în Europa în numismatica secolelor XVI şi XVII apar primele afirmaţii cu referire la moneda koson. De aceea credem ca în acel tezaur de piese descoperit la 1530 au fost şi kosoni care, pentru moment, nu aveau semnificaţie importantă pentru cei care i-au examinat.
Acest tezaur nu a avut viaţă lungă deoarece în acea perioadă, Transilvania era un teren de confruntare între adepţii Imperiului Habsburgic şi atunci, cardinalul Martinuzzi, care era principal sfetnic al regatului, împreuna cu aliatul lui din Moldova, Petru Rares, au împarţit comoara, au topit-o, au transformat-o în bani si au folosit-o pentru plata mercenarilor.
Se presupune că căteva piese au fost extrase şi au ajuns la colecţionari din spaţiul german care le-au putut studia, chiar daca atunci nu aveau prea multă documentaţie privind aceste monede.
O a treia descoperire o putem data prin anii 1803-1805. În 1803, doi ţărani romăni au găsit tot în zona munţilor Oraştiei un nou tezaur. Ei au început să vândă din piese, dar statul austriac s-a alarmat, şi cei doi descoperitori au fost nevoiţi să predea comoara, care a fost confiscată de autoritaţi.
Un alt mare lot de kosoni a apărut doar după revoluţia din 1989, când căutătorii de comori au împănzit Munţii Oraştiei şi s-au scos atunci din ţară loturi mari de monede şi au fost vândute pe piaţa de antichitati din Occident. Din fericire, o parte din piese au fost recuperate de poliţie sau au fost vandute de descoperitori.
În 2005 cu data de 21 februarie, Banca Naţională a României a lansat pe piaţa numismatică o monedă din aur, emisiunea "Istoria monedei - replică după moneda dacică de tip Koson".
Acestea aveau pe avers în centru, imaginea a trei bărbaţi mergând spre stânga (un consul roman însoţit de doi lictori - persoane ce însoţeau pe înalţii demnitari romani); dedesubt, legenda în limba greacă "KOSON"; împrejur, cerc perlat, iar pe revers imaginea unui vultur cu aripile deschise, în profil spre stânga, stând cu un picior pe un sceptru şi ţinând în gheara dreaptă o cunună; împrejur, cerc perlat.
Pentru ca replica emisă de Banca Naţională a României să nu fie confundată cu moneda autentică, aceasta conţine în interiorul cununei de pe revers monograma "R" (replică).
Replică Koson, imagine luată de pe
http://www.monetariastatului.ro/

Bibliografie: Comoara Regelui Koson, -M.N.I.R.
Revista Dacia Magazin, nr.40
www.bnr.ro

Oraşul Iaşi.Un adevărat site arheologic

2008-10-22T11:53:00.000-07:00

În primăvara lui 2007 în Iaşi s-au efectuat săpături la un pasaj subteran din faţa Halei Centrale unde sau descoperit pivniţele unei foste clădiri, construite cel mai probabil pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea.
Mai exact muncitorii care lucrează la pasajul subteran din faţa Halei Centrale au descoperit rămăşiţele unei clădiri din Evul Mediu. În urma expertizelor arheologii care supraveghează aceste lucrări au descoperit sub fundaţia acestei casei o pivniţă de mari dimensiuni cu ramificaţii, la intrare are circa 3 metri, iar interior ajunge până la 3,5 metri înălţime, această afirmaţie este declarată de Bobi Apăvăloaei, cercetător la Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană din Iaşi din cadrul Filialei Iaşi a Academiei Române.
Arheologii declară că nu se ştie exact când a fost construită acea pivniţă dar ei o includ la confluenţa secolelor opt şi nouă ale mileniului trecut, şi se mai afirmă despre ele că făceau parte din centrul comercial al oraşului, deoarece Iaşul medieval avea centru chiar în zona actuală a Halei Centrale.
Strada actuală se numeşte Anastasie Panu şi ea este suprapusă peste fosta stradă din Evul Mediu, care era mai îngustă. Cercetările evoluează destul de greu, această afirmaţie îi aparţine doamnei Stela Cheptea, arheolog expert. Dumneaei ne mai explică şi care sunt motivele pentru care este atât de dificilă cercetarea, unul dintre ele îl reprezintă demolările care au avut loc acum 50 de ani în Iaşi. Relatăm o afirmaţie de a dumneaei: "Este greu de făcut o datare foarte exactă. În primul rând, pentru că ne aflăm la începutul cercetărilor. Abia acum câteva zile a fost făcută descoperirea. În cel de-al doilea rând, şi în cazul locuinţei şi în cazul pivniţelor s-au efectuat mai multe modificări odată cu timpul. În plus, în timpul demolărilor din anii '60, fundaţia casei, care este de la mijlocul secolului al XIX-lea, s-a surpat şi a acoperit o mare parte din pivniţă".
O altă afirmaţie referitoare la descoperirile arheologice de prin Iaşi îi aparţine domnului Bobi Apăvăloaei, membru al echipei care supraveghează aceste lucrări, care afirmă :"Vizavi de Casa de Pensii, la parterul blocului unde se află Banca Română pentru Dezvoltare, sunt pivniţele familiei cronicarului Grigore Ureche. Deci există posibilitatea să găsim ceva important, dar să nu ne hazardăm. Putem descoperi o biserică, un palat sau pur şi simplu peste o construcţie civilă".
La ora actuală există posibilitatea păstrării şi conservării in situ, adică ceea ce se descoperă să fie integrat în viitorul pasaj, deoarece şi în Occident se întâmplă asemenea lucruri.

În primăvara lui 2007 se afirma că dacă se va descoperi lucruri cu o adevărată importanţă pentru arheologi se vor păstra, dacă nu pasajul se va construi în continuare iar şefii municipiului au fost luaţi prin surprindere de recenta descoperire, deoarece dacă pasajul subteran nu va mai fi construit, ar fi o pierdere pentru Iaşi, mai exact o pierdere financiară, pentru că acolo avem proiectate spaţii comerciale şi în acelaşi timp prin construirea acestui pasaj s-ar regulariza traficul pietonal.
In apropiere de acest site arheologic în timpul lucrarilor de la fundatia blocului unde se afla Casa de Pensii, s-au gasit foarte multe monede datate din secolul al XVII-lea si se asteapta sa se descopere vestigii si la situl arheologic care se află la o distanţă destul de mică de site.
Un alt lucru destul se asemănător se întâmplă în spatele Palatului Culturii unde momentan se derulează lucrările pentru proiectul Palas, dar aici muncitorii care lucreaza se lovesc de ruine din secolele trecute. Arheologii sunt prezenţi acolo pentru a le studia dar unele au fost distruse şi altele vor urma, a fi distruse.
Cele mai importante vestiigii care sunt în acest moment în atenţia arheologilor sunt fostul Lac domnesc, un ponton amenajat din crengi şi pari, mai multe fundaţii ale unor case de oraşeni şi chiar o constructie impunatoare de 60 de metri lungime despre care nu se ştiu însa prea multe lucruri.

Arheologul Stela Cheptea, şefa Centrului de Istorie si Civilizaţie Europeana afirmă: "În preajma acestei construcţii a fost de fapt gospodăria Curţii Domneşti, unde erau grajdurile şi depozite de furaj şi de lemne necesare animalelor de la Curte şi depozitele de lemn pentru încălzirea tuturor încăperilor din cadrul Curţii şi anexelor ei. Este o suprafata foarte mare deoarece după dezafectarea Curţii acolo locul a servit ca depozit de gunoaie pentru oraş."
Tot dumneaei spune că arheologii sunt cei care vor decide care dintre ruine sunt cu adevărat valoroase şi ar trebui păstrate, iar apoi ceea ce ţine de arhitecţi va fi treaba lor să vadă cum ar putea fi incluse în proiect, într-o îmbinare reuşită a anticului cu modernul.
Tot în Iaşi la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei muncitorii care făceau sapături pe langă temelia lacaşului de cult au găsit schelete umane. Poliţia care a venit la faţa locului, după o discuţie avută cu parintele stareţ află ca aici pe acest loc cu trei secole în urmă a fost un cimitir. Pe locul actual în care este construită Mitropolia se estimează ca au fost îngropate câteva zeci de persoane.
Imagine luată din ziarul Ziua de Iaşi

Şi tot în Iaşi odată cu renovările Muzeului Unirii din strada Lăpuşneanu a fost găsită o fântănă, în grădina Muzeului, în timpul lucrărilor de amenajare, fântănă ce dateaza din 1886, conform unui act de posesie ce a aparţinut Ecaterinei Ghica, şi tot aici a fost descoperit un beci iar referitor la aceste descoperiri directoarea Muzeului Unirii Iasi directoarea Aurica Ichim afirmă: "E o descoperire care ne bucură enorm deoarece noi ştiam de actul din 1886 al Ecaterinei Ghica prin care aceasta menţiona ca pe lângă Palat este un corp de gardă, peste care s-a ridicat cel de acum, de la poartă, dar şi o fântănă, un beci şi atenantele, acele constructii pe langa casa. Mă întrebam daca nu cumva vremurile au distrus totul, dar din fericire n-a fost aşa, astfel că, aceste bijuterii ieşind la lumină, le vom putea folosi pentru a reda aerul pe care ni l-am propus să-l conferim acestui muzeu"

Bibliografie: ziarele-Ziua de Iaşi şi Evenimentul

Începuturile arheologiei basarabene.Primul muzeu de Arheologie din Chişinău

2008-10-22T11:44:00.000-07:00

Primii paşi ai arheologiei Moldovei, se formează pe la sfărşitul secolului XVIII prin apariţia cărţii lui Dimitrie Cantemir – Descrierea Moldovei, scrisă pe parcursul anilor 1715-1716.
Imagine luată de pe www.muzee-dambovitene.ro/img/muzeu_tipar/DCantemir

În această lucrare se încearcă a se stabili apariţia celor mai importante monumente arheologice pe teritoriul Basarabiei. În această carte el ne relatează despre monumentele arheologice ca Valul lui Traian, Orheiul Vechi, Tighina, Cartal. La acea vreme s-a trecut foarte repede peste cele enumerate mai sus in cartea sa, şi nu s-a oferit informaţii complete, dar s-a făcut o scurtă trecere prin Arheologia Basarabiei, care la acea vreme era foarte puţin cunoscută.
În anul 1794 apare la Sankt-Petersburg cartea lui Andrei Meier –Descrierea povestitoare, cadastrală şi a naturii pămăntului Oceacov, în care sunt descrise afirmaţiile autorilor antici despre despre unele localităţi de pe litoralul de nord al Mării Negre. În carte mai sunt relatate date despre Tira şi alte oraşe antice greceşti şi despre tot ce se ştie despre istoria antică a litoralului Mării Negre.
Chiar şi Puşkin afirmă despre arheologia Basarabiei, în perioada exilului la Chişinău " Basarabia, cunoscută din cea mai îndepărtată antichitate, trebuie să constitue un interes deosebit pentru noi "
Prin drumurile sale Puşkin se interesează de antichităţile Tighinei iar la Ismail ia cunoştinţă cu antichităţile oraşului, apoi prin Cahul se întoarce la Chişinău. Vede şi Valul lui Traian afirmănd ca este un monument din timpul stăpănirii romane a litoralului nordic al Mării Negre.
În anul 1839 se înfiinţează la Odesa, Societatea de Istorie şi Antichităţi, prin care membrii ei de atunci au făcut multe cercetări amănunţite, studiind diversele monumente ale ţinutului, şi se tipăresc diverse articole de arheologie şi istorie în analele societăţii.
În anul 1840 doi membri ai Societăţii de Istorie şi Arheologie încearcă să facă hărţi arheologice pentru regiunile de pe malul Niprului şi malul Nistrului.
În anii 1850-1870 F.Burn efectuează nişte cercetări într-un sat din judeţul Tiraspol, unde un ţăran găseşte o lespede de marmură care se demonstrează a fi decretul romano-elen al împăratului Commod, privind acordarea privilegiilor comerciale locuitorilr oraşului Tira. În 1881 se mai găseşte o lespede pe malul stâng al Nistrului prin care se emit ipoteze despre locul de asezare a oraşului antic, Tira. F.Burn relatează o concluzie prin care au existat două oraşe Tira, afirmând că al doilea oraş , după domnia lui Vespian se află între spaţiul dintre Nistru şi Cuciugan . Tot în anul 1884, A.Vârlan, la cererea Societăţii de Istorie şi Antichităţi din Odesa face cercetări în valea răului Răut, unde descoperă într-o peşteră inscripţii moldoveneşti medievale de pe pereţii ei. Se mai cercetează si monedele oraşului Tira care provin din Cetatea Albă, sunt 31 de exemplare cu efigia bustului Demetrei, Meduzei Palladei si a lui Apollon, Asclepiu, Poseidon cu diverse elemente de decor: cunună de laur, cunună din frunze de stejar, flori, cap de taur, vultur gata să-şi ia zborul. Pe unele monede este inscripţionat numele oraşului Tira.
Cel mai important arheolog basarabean şi fondatorul Muzeului de Antichităţi ale Pontului Scitic din Chişinău este Ion C. Surucean (născut la 19 decembrie 1851 la 25 km de Chişinău în satul Suruceni) care din anii de şcoală era pasionat de colecţionarea monedelor şi diferite antichităţi. Această iubire faţă de istorie a durat pană la sfărşitul vieţii, chiar dacă a fost scurtă. Pe litoralul Mării Negre el găseşte diferite monede, amfore, vase antice, diferite obiecte din teracotă, obiecte din aur şi argint, devenind de la colecţionar un adevărat savant arheolog, foarte recunoscut la acea vreme.
Întreaga viaţă o dedică achiziţionării şi studierii antichităţilor de pe litoralul nordic al Mării Negre şi face pe cont propriu cercetări arheologice de la gurile Dunării până la limanul Nipru-Bug. Tot prin mijloace proprii el se ocupă de săpatul tumulilor din apropierea cetăţii Albe şi de pe cursul inferior al Nistrului. Cercetarea tumulilor se făcea prin saparea a căteva şanţuri şi tranşee, metodă destul de cunoscută la acea vreme, alţi arheologi mai săpau movile aşa numite "metoda fântănii".
Mai efectuează şi cercetări pe teritoriul Tirei antice de unde provin destule monede de aur şi argint, amfore întregi, vase de ceramică. Cercetările efectuate de I.C.Surucean sunt însoţite de planuri a obiectelor descoperite cât şi de locul cercetat, fapt foarte bine recunoscut de Comisia de arheologie din Sankt-Petersburg unde erau trimise sub formă de articole şi publicaţii. Aceste publicaţii cât şi colecţia sa care era destul de mare la acea vreme şi Surucean hotărăşte să creeze pe baza ei un muzeu de arheologie, prezentând antichităţi de pe întreg litoralul Mării Negre. Nu se ştiu informaţii exacte referitoare la momentul apariţiei muzeului dar se aproximează a fi anii 1870-1880, bazăndu-ne pe informaţiile din volumul IX a Analelor Societăţii de Istorie şi Antichităţi din Odesa, unde apare un articol de Paul Becker numit: Despre inscripţiile de pe torţile de amfore din colecţia lui Ion C. Surucean, datat cu data de 1 iulie 1878. În acest articol se întălneşte fraza "Muzeul lui Ion Surucean" aşadar la acea vreme el deja era existent dar nu purta numele de Muzeul de Antichităţi ale Pontului Scitic. Printre exponatele muzeului lui I.Surucean se numără destule monede antice aproximativ 12000 de exemplare dintre care unele erau foarte rare si chiar unicate. În sectia lui de numismatică se mai aflau si 100 de monede genoveze-tătărăşti din oraşul Cafa, afirmănd de aceste monede că se află în cele mai mari muzee europene doar într-un singur exemplar. Tot aici se mai aflau şi monede olbiene, "delfinaş". Alte obiecte erau descrise de sutele de vase greceşti şi romane, amfore, torţi de amfore ştampilate, diferite obiecte de sticlă, bronz, aur şi argint.
Trebuie afirmat faptul ca Ion Surucean lucra singur, fără nici un partener de idei măcar şi adunarea acestor materiale şi sistematizarea lor presupunea o muncă enormă, de multe ori întâmpinându-se cu diferite obstacole pentru a citi diferite inscripţii şi învăţa limbile antice, studia literatura de specialitate. Avea tot timpul tendinţa de a completa colecţia sa, dar de prin anii 1870, în sudul Rusiei apar pe piaţă falsuri prin fraţii Gohman, prin centrele de la Oceacov şi Odesa. Destule colecţii de la acea vreme de prin Rusia, Germania, Franţa, Anglia, Austria, sau inundate de falsurile celor doi fraţi. De multe ori chiar şi în colecţia lui Surucean ajungeau destule falsuri, asta pentru a nu pierde unele obiecte noi care apăreau pe piaţă, şi de multe ori era pus în faţa nesiguranţei atunci când achiziţiona un obiect nou. Referitor la obiectele falsificate din Muzeul de Antichităţi ale Pontului Scitic, coroana de aur al împăratului Saitofern nu a scăpat de o copie la acea vreme. Ion Surucean a încercat să oprească falsificatorii prin diferite procese dar datorită organelor juridice corupte şi a poliţiei ţariste aceste procese nu au dat nici un rezultat.
În anul 1881, Mihail Kogălniceanu află de exponatele Muzeului de Antichităţi ale Pontului Scitic al lui Ion Surucean, şi face o comunicare despre fondatorul muzeului la una din şedinţele Academiei Romăne şi prin urmare la 11 aprilie 1881 Ion Surucean este ales membru de onoare al Academiei Române cu 15 voturi pro, 2 contra şi 2 abţineri.
Astfel Ion C. Surucean devine un arheolog vestit, dar în acelaşi timp este criticat de nobilime care afirma despre el că îşi cheltuia averea pe "hărburi şi pietricele" în loc să meargă la vânătoare, să joace cărţi, să frecventeze cluburile. Dar în acelaşi timp colecţia sa căpăta o amploare continuă, deorece primea destule obiecte de pretutindeni, chiar şi din Egipt.
Pe lângă această colecţie de obiecte antice, Ion Surucean avea sub tutelă proprie şi o bibliotecă foarte bogată, care în muzeu ocupau două camere, aici erau adunate publicaţii de arheologie din Rusia, România şi alte ţări. La această bibliotecă avea acces diferiţi savanţi care soseau la Chişinău, şi cel mai adesea interesul cititorilor se încadra la compartimentul referitor la litoralul Mării Negre, Basarabia şi România. Biblioteca mai cuprindea şi manuscrise unicale de istorie şi cultură a ţintului, hrisoave şi diferite documente domneşti autentice.
Dar în toamna anului 1897, în timpul unor săpături, starea de sănătate a lui Surucean se înrăutăţeşte şi moare la 1 decembrie în acelaşi an înainte cu câteva zile de împlinirea vârstei de 46 de ani, fiind înmormântat la cimitirul orăşenesc Armenesc din Chişinău.
Încă din perioada în care era bolnav lui îi părea rău că nu a terminat catalogul obiectelor sale din muzeu, dar cel mai mult se temea că obiectele sale vor cădea în mâinile anticarilor. Într-adevăr obiectele pe care Surucean le a strâns într-o viaţă au avut o soartă tristă deoarece după moartea sa nu era nimeni în stare să continue ceea ce el a început sau măcar să păstreze obiectele adunate. În această privinţă în septembrie 1898 Comisia Gubernială Ştinţifică a Arhivelor din Basarabia a încercat să achizişioneze întreaga colecţie, dar ţinând cont că la acea vreme erau 90000 de exponate şi nu exista un inventar al lor, membrii comisiei au refuzat achiziţionarea colecţiei. Cărţile au avut o soartă la fel de tristă, posibil din aceleaşi motive ca şi exponatele.
Prin anii 1900, în apropiere de Vadul lui Vodă, la Saulcani s-a construit o clădire pentru copiii lui Ion Surucean şi tot aici s-au transferat toate exponatele sale. De aici exponatele au luat căi diferite, o parte au fost văndute iar o parte au fost dăruite. Se presupune că o parte din obiecte au fost aduse la un muzeu din Bucureşti dar nu există o certitudine exactă. O parte din amfore au trecut din Muzeul de Etnografie şi Istorie Naturală în Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei.
Marea majoritate a exponatelor au fost pierdute datorită revoluţiei din Rusia (1917) deoarece casa copiilor lui Surucean a fost prădată de două ori în 1917, 1918, tot aici pierzăndu-şi viaţa şi doi fii de ai lui. Astfel se pierd fără urmă multe obiecte din colecţia lui Ion Surucean, obiecte de o valoare foarte mare la acea vreme atăt pentru arheologie căt şi pentru istoria neamului.

Bibliografie: - Odobescu A. , Istoria arheologiei. Bucureşti, 1961
- Cantemir D. , Descrirea Moldovei. Bucureşti
- Avachian G. , Săpăturile de la cetatea Albă, anul III
- Anuarul I, Chişinău 1992-Muzeul Naţional de Istorie al Moldovei

Necesitatea unei monede, apariţia ei - falsificarea

2008-10-21T13:13:00.000-07:00

În epoca pietrei cioplite sau paleoliticul ( 600000 – 5000 î.e.n. ) mai precis perioada mijlocie ( 150000 – 100000 î.e.n. ) este vremea în care trăieşte homo primigenius sau omul de tip Neandrethal. Omul îşi căştigă hrana mai ales prin culegerea de fructe, seminţe şi rădăcini dar şi din vănătoarea animalelor mari. Dovezi despre existenţa omului în această perioadă s-au găsit în peşterile de la: Baia de Fier, Nandru, Cheia de pe teritoriul ţării noastre. Frigul puternic din acea perioada i-a obligat să se adăpostească în peşteri.
Epoca mai nouă a pietrei ( neoliticul ) coboară până pe la anul 1700 î.e.n. şi în istoria străveche a patriei este o vreme de mari prefaceri economice şi sociale. În primul rând omul se lasă de vănat şi pescuit şi se apucă de cultura primitivă a plantelor şi de cresterea primelor animale domestice, rezultând o mai mare îngrijire pentru hrană şi îmbracăminte. Tot această epocă, scoate la iveală apariţia armelor şi uneltelor de piatră şlefuită, vase de lut ( la început arse în gropi deschise ) mai tărziu în cuptoare închise.
După neolitic, în epoca bronzului care aduce în ţara noastră o metalurgie, rezultând perfectionarea uneltelor şi creşterea productivităţii muncii.
În epoca fierului 800 î.e.n. – 100 e.n. în economie apare cu totul ceva nou şi anume primele încercări de monedă.Aurul şi argintul, calitatea lor, ca metal preţios au făcut ca aceste metale să fie folosite din ce în ce mai des în schimbul de produse.
Moneda apare de timpuriu in istoria societăţii umane fiind prezentă în tranzacţii sub forma unor mărfuri obişnuite si foarte variate. Procesul de schimb în natura numit trocul a fost prima formă de schimb, el avea un caracter întâmplător atât în interiorul societăţii cât şi în punctele de contact intre diferite zone. În procesul de trecere de la troc ( cum prea bine se poate vedea şi în imaginea alăturată ) la monedă, pe tertoriul ţării noastre, contactul cu oraşele greceşti a stat la piramida apariţiei ei. Întradevăr coloniile intemeiate pe ţărmul dobrogean al Mării Negre, au jucat un rol deosebit în trasplantarea formelor superioare ale civilizaţiilor greceşti în mijlocul populaţiei autohtone. Cea mai veche dintre ele, colonia de la Istros sau Histria întemeiată la sfărşitul secolului VII i.e.n. de coloniştii veniţi din Milet, situată pe teritoriul Daciei emite o monedă ceea ce pentru acea perioadă schimbă radical economia.
Imagine luată de pe www.ici.ro/romania/images/turism/mn_histria1.jpg
Despre Istros un geograf anonim din secolul I î.e.n. afirmă: Oraşul Istros şi-a luat numele de Istros de la fluviu, l-au întemeiat milesienii pe vremea când armata sciţilor barbari a trecut în Asia, urmărindu-i pe cimerieni care fugeau din Bosfor. Cine ştie de Histria, cea mai veche cetate feudală de greci, ştie şi de cele dintâi monede emise pe teritoriul ţării noastre, sunt de două feluri de bronz şi de argint. Piesele de argint – drahmele ( între 8,42 – 7,68 g ) au aceeaşi înfăţişare cu submultiplii care cântăresc în jur de un gram. Simbolurile de pe Av. sunt doua capete alăturate, dintre care unul inversat ( ↑↓ ca Av. – Rv. ca la unele monede romăneşti din perioada lui Carol I ) iar pe Rv. Un vultur pe delfin care era emblema oraşului, iar deasupra lor este înscris numele oraşului IΣTP sau IΣTPI această reprezentare fiind într-un quadratum incusum – pătrat adâncit, semn al vechimii monedelor. La sfărşitul secolului IV î.e.n. Histria emite acelaşi tip de monedă de argint cu specificarea că noile monede ( tot de argint ) au o altă greutate, care se apropie de 5 grame şi quadratum incusum dispare. Cele două capuri inversate rămân cu tot cu enigma lor, care nu a mai fost dezlegată. Părerile numismaţilor şi arheologilor sunt: Wiese şi Eckel au văzut în ele pe Dioscuri, Vassius a crezut că reprezintă cele două guri prin care anticii credeau că se varsă Dunărea în Marea Neagră, Pick a emis ideea că ei întruchipează zeii vânturilor care protejau navigaţia histrienilor în direcţii opuse. Cât despre monede de bronz au dimensiuni mai mici şi au fost emise pe la mijlocul secolului V î.e.n. până după prima jumătate a secolului IV î.e.n. şi aveau reprezentat pe ele o roată cu patru spiţe asta pe Av. si legenda IΣT pe Rv.
Monedele emise în secolul IV î.e.n. au pe Rv.emblema oraşuluiiar pe Av. efigiile zeilor : Apollo, fluviul Istros, Dionysos, Helios, Demeter şi Hercules. Înafară de monedele de bronz şi argint mai emite şi monede de aur, în greutate de 8g stateri de tip Lysimach. Activitatea acestei monetării se termină pe la mijlocul secolului I î.e.n. mult influenţată de pătrunderea romanilor în Scytia Minor (Dobrogea ) pe de o parte, iar pe alta de distrugerea oraşului de geţii lui Burebista. O nouă deschidere a monetăriei are loc în vremea împăratului Antoninus Pius ( 138 – 161 e.n. ) când cetatea emite monedă de bronz, numite monede coloniale, având pe Av. efigia şi titulatura împăraţilor romani, iar pe Rv. zeităţile panteonului grec. Activitatea încetează iar către mijlocul secolului III e.n. terminându-se odată cu emiterea monedelor împăratului Gordian al III – lea ( 238 – 244 ) e.n. cauzată de atacurile populaţiilor migratoare.
Referitor la cetatea Histria Cassius Dio afirmă: Pacea procură avuţii şi crează condiţile necesare păstrării lor, dimpotrivă războiul topeşte rezervele şi ruinează tezaurul public.
Ca o concluzie monedele histriene au fost emisiuni oficiale fiind destinate nevoilor locale în interiorul cetăţii şi în relaţiile cu locuitorii din jur. Provenienţa argintului pentru batere nu poate fi stabilită, dar se presupune că ar proveni din topirea altor piese uzate ale altor cetăţi sau chiar provine din munţii Daciei. Oricum piesele de acest tip sunt foarte rare, au circulat puţin şi au fost repede tezaurizate .
Pe o altă latură în lumea orientala monedele şi-au făcut apariţia în Mesopotamia şi Asia Mica în sec II î.e.n.în forma iniţială de lingouri de cupru şi bronz mai apoi de argint si aur. Metalul cântărit şi bătut în pecete şi piese de monede s-a impus schimburilor ca forma cea mai comoda si evoluata. Metalele în deosebi cele preţioase funcţionau ca monede ele fiind utilizate si pentru alte scopuri. În Egiptul Antic folosirea metalelor sub forma de bani pentru a măsura valoarea bunurilor se facea dupa greutate. În Asia argintul era mai răspândit decât aurul. În Siria şi Palestina instrumentul de schimb, îl constituia, atit metalul preţios, cît şi arama, iar la fenicieni, celebri navigatori si negustori din antichitate se utiliza cantitaţi mari de metale preţioase sub forma de bare sau lingouri.
Apare o nevoie mare de monede şi emisiunile monetare au un titlu de argint tot mai scăzut răspunzător pentru asta în Grecia Antică încă din secolul VI î.e.n. ar fi Hippias. În acelaşi timp apar şi falsurile care au fost multe şi au împiedicat economia spre dezvoltare.
Insula Samos,imagine luată de pe
upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/.

Referitor la falsuri, străbătând insula Samos, acest stat cetate din care nu a mai rămas prea multe decât ruine, a avut un loc de faimă în lumea elenică veche. După spusele lui Herodot, samienii împresuraţi de spartani au reuşit să-i amăgească la răscumpărarea asediului ce ameninţa cetatea. Pirat fiind, Policrates, le-a trimis spartanilor drept răsplată o sumă mare de monede de aur, care erau false, fiind emise din plumb şi doar acoperite cu un strat subţire de aur. Chiar şi descoperirile monetare, afirmă acest lucru, deoarece s-au găsit multe monede din plumb, acoperite cu straturi subţiri,fie din aur sau argint. Aceste dovezi ne arată cât de îndepărtată este contrafacerea banilor. De multe ori această afirmaţie se confundă cu momentele introducerii monedelor în viaţa statelor antice.
Datorită faptului că monedele din metal preţios ( aur şi argint ) erau primite la cât metal preţios cuprindeau, contrafacerea lor se pedepsea încă de pe atunci, de obicei cu moartea, deoarece se ştia că dreptul de a bate monedă, fiind proclamat de la început ca atribut exclusiv şi discreţionar al statului. Cu patru secole î.e.n. în statele cetăţi greceşti Mztilene şi Phocaia s-a stabilit că fiecare va bate tipul comun de monedă într-o alternanţă anuală, iar cei vinovaţi de incorectitudinea emisiunilor să nu fie lăsaţi să scape. Deprecierea metalului de emitere, chiar şi săvărşirea unor greşeli involuntare duce la pedepse grave.
În Imperiul Persan dreptul de a emite monedă era rezervat suveranului până la cucerirea lui Alexandru Macedon.
Autorităţile romane afirmau că cel ce va încerca să falsifice monede i se va confisca averea şi va avea parte de exil, iar dacă se dovedea a fi sclav, moartea prin tortură. Juristul Ulpian afirma că cel ce va falsifica monedă de aur va fi dat fiarelor sălbatice.
Atena nu a scăpat nici ea de acest " virus " şi tiranul Hippias în secolul VI î.e.n. reuşeşte o adevărată lovitură monetară, retrăgând toate piesele din circulaţie pentru topire şi emite cu un procentaj scăzut de până la 50% faţă de original.
Un alt exemplu, referitor la atenieni putem spune că în perioada războiului din Peloponez, arhontele Antigenos ( 407 î.e.n. ) emite piese alterate dintr-o statuie topită a "Victoriei".
Denys, tiranul din Syracuza foloseşte o metodă cu totul diferită faţă de celelalte, cheamă toţi creditorii săi cu numerarul da care dispuneau şi aplică prin batere, pe fiecare piesă ( monedă ) o valoare dublă de cea deja emisă pe ele. Iar un alt exemplu, Perdicas al - II – lea regele Macedoniei, în timpul războiului împotriva chalcidienilor, plăteşte solda armatei sale cu monede de argint care în esenţă sunt doar spoite, miezul lor fiind din cupru. Iar un alt rege macedonean Pausanias, afirmă că emisiunile monetare din vremea lui, toate sunt false doar o singură dată emite o monedă veritabilă de argint. Dar şi Diogene, filozof care apare în pictura intitulată " Scoala din Atena" a lui Rafael şi se afirmă despre el că trăia la Atena într-un butoi în semn de renunţare la cele lumeşti, în tinereţea sa pe la începutul secolului IV î.e.n. alături de tatăl său, Ikesios conduceau treburile monetăriei din Sinope. Cei doi au fost acuzaţi şi judecaţi că ar fi falsificat monedă pentru propriu folos. Pentru a afla adevărul în urma celor rămase de atunci, numismaţii şi arheologii din zilele noastre afirmă că piesele ce poartă marca de control a lui Ikesios prezintă mari oscilaţii de greutate ce dă semne de întrebare la modul cum au fost turnate .
Fragment din opera lui Rafael, Şcoala din Atena, imagine luată de pe manofroma.wordpress.com

După unele afirmaţii, tatăl a fost executat şi Diogene fuge la Atena unde este capturat de piraţi şi vândut ca sclav, dar este cumpărat şi ajunge învăţător la copiii celui care i-a salvat viaţa. După acest drum al vieţii Diogene susţine desfiinţarea monedelor de metal preţios şi oprirea monedelor de tezaurizare de monedă din metal preţios. După moartea sa i se ridică o statuie şi la Sinope pe teritoriul stăpănirii romane se emit monede având ca efigie pe Diogene cel care odată a fost condamnat pentru contrafacerea de monedă.
Comiterea de falsuri oficiale în antichitate era văzută şi în legătură cu evoluţia politică şi economică a statelor. De exemplu tetradrahma avea la început un titlu de 934/1000 ca mai apoi sub Ptolemeu al – XIII – lea Auletus ( care era tatăl Cleopatrei ) nu mai rămăsese din ea decât o bucată de aramă argintată.
Până şi Cartagina emite monede din aur false, dar care erau supuse unor tehnici noi de şlefuire şi de îndepărtare a argintului pentru ca să pară cât mai autentice.
În ultimele două secole î.e.n. la Roma sistemul bănesc este instabil, depreciat şi dezordonat din cauza cantităţilor de monedă falsă. Astfel că la Roma piesele din metal preţios erau repede scoase din circulaţie şi luau drumul spre tezaurizare în lingouri.
În secolul I î.e.n. pe la anul 84 pretorul Marius Gratidianus vroia să facă centre de verificare a banilor, dar o altă problemă era atunci pe primul loc , războiul civil care a însăngerat Roma şi Sulla după ce ajunge la putere anulează ipotezele lui Marius. Deşi Iulius Cezar i-a măsuri pentru stabilitatea masei monetare în perioada lui, chiar şi aşa atunci au ieşit din atelierele statului destule falsuri.
Tezaurul descoperit la Troianul, jud. Teleorman cuprinde 414 monede de argint, toate false, reproducând tipare ce aparţineau drahmelor emise de coloniile greceşti Dyrrhachium şi Apollonia şi nu se ştie provenienţa lor exact, se presupune că provin din monetăriile cetăţilor în cauză, fie au fost aduse de negustorii care se perindau pretutindeni.
Fie autentice sau false, produse aici sau venite din peninsula Italică, monedele romane găsite peste tot pe teritoriul ţării noastre demonstrau relaţiile economice intense cu puternicul vecin.

Bibliografie : - I. Lăzăreanu, V. Brana – Aurul şi argintul, Bucureşti,1972, paginile 12 şi 62
- C. C. Kiriţescu – Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui, volumul I,Bucureşti 1997, paginile 7 – 10
- C. Preda – Monedele histriene cu roată şi legenda IΣT în Studii şi cercetări de numismatică
- Revista Nummus – ianuarie 1993, pagina 7

Primele mărci poştale româneşti

2008-10-21T12:30:00.000-07:00

Marea Britanie, este ţara care e emis primul timbru din lume Penny Black la 6 mai 1840, având pe el portretul reginei Victoria, Brazilia este cea de a doua ţară care tipăreşte timbre în 1843 în timp ce în Grecia primele mărci poştale au apărut în anul 1861, în Turcia în 1863, în Serbia în 1866 şi în Bulgaria în 1879.
De ce capul de bour si nu altceva? Deoarece există o legendă în care se spune că un voievod pe nume Dragoş era la vănătoare şi pe malul unei ape se întălnesţe cu o fiară ( la acea dată nu se cunoştea numele apei ) şi în urma luptei, căteaua voievodului Moldo moare, fiind îngropată acolo, voievodul botezând răul Moldova si acel teritoriu la fel, pe care îl ia în stăpănire, iar capul de bour devine simbol heraldic al voievodului şi al urmaşilor săi la domnie. Această legendă este cea care formează mai tărziu o regiune din România. Cinci secole mai tarziu, capul de bour obţine o nouă înfăţişare, pe lângă cea de semn heraldic, dar de această dată nu mitologic ci real, apare pe primul timbru romănesc
În ţara noastră, primele mărci poştale au apărut în anul 1858, şi se numeau mărci CAP DE BOUR care au fost tipărite la 15 iulie 1858, ele fiind mai tărziu puse în circulaţie după o săptămănă, pe 22 iulie 1858. La această dată au fost puse în circulaţie la biroul poştal din Iaşi, urmând ca mai apoi începănd cu data de 8 august să fie distribuite şi la celelalte birouri poştale moldoveneşti, dar circulaţia lor a fost limitată deoarece în data de 31 octombrie 1858 au fost retrase.
Aceste timbre au fost făcute la Iaşi la tipografia Atelia Timbrului în timpul caimacamiei lui Nicolae Vogoride. Au copiat un model de timbru austriac folosindu-se matriţe de oţel pentru tipărirea lui. Acest timbru a fost un "fapt jignitor" faţă de turci care nu permiteau nici un fel de autonomie instituţională sau economică, cum ar fi moneda proprie, însemnele, drapelul. Acest timbru reproducea într-un cerc capul de bour, semn heraldic de pe stema Principatului Moldovei, o goarnă poştală, o stea în cinci colţuri, legenda "porto scrisori" scrisă cu litere chilirice şi valoarea nominală a timbrului ( au existat patru valori de : 27, 54, 81 şi 108 parale ), amplasată în interiorul buclei de formă eliptică a goarnei poştale. Cercul avea dimensiunile de 19,5 mm la valorile de 27 şi 54 de parale, 19,75 mm la valoarea de 81 parale şi 20,25 mm la valoarea de 108 parale.
Tirajul acestei emisiuni poştale a fost mic : 6.000 la 27 de parale bucata, 10.000 la 54 de parale, 2.000 la 81 de parale si 6.000 la 108 parale.
Imprimarea timbrelor s-a făcut pe coli de 32 de mărci poştale în patru rânduri a câte opt bucăţi. Hârtia era specială, de provenienţă străină, având grosimea, structura şi culoarea diferită.
Ca adeziv pentru gumare a fost folosită gumă arabică de culoare galben-brun care era aplicată manual în straturi inegale şi neuniforme.
După retragerea acestei prime emisiuni si odată cu introducerea tarifului poştal unic, a fost pusă în circulaţie la 1 noiembrie 1858 a doua emisiune "Cap de bour" cu trei valori de : 5 parale, 40 de parale şi 80 de parale.
Acest de al doilea timbru reproducea semnul heraldic de pe stema Principatului Moldovei, o goarnă poştală, o stea în şase colţuri în loc de cinci ( de pe prima emisiune ), legenda PORTO GAZETEI sau PORTO SCRISOREI, iar valoarea nominală a timbrului era scrisă cu latine, alfabetul chirilic folosindu-se numai la scrierea cuvântului "PAR". Forma rotundă a primei mărci poştale a fost înlocuită cu un dreptunghi uşor rotunjit la colţuri, cu lăţimea mai mică decât înălţimea. Imprimarea timbrelor s-a făcut tot la Atelia Timbrului din Iaşi, în coli de 32 de mărci poştale în patru rânduri a câte opt bucăţi. Hârtia era de provenienţă engleză, subţire, aproape transparentă, albă sau gălbuie. Această de a doua emisiune a fost retrasă la 1 mai 1862, cunoscându-se ultima dată de circulaţie fiind 3 mai 1862 la oficiul poştal din Botoşani.
Această emisiune a fos destinată expedierii prin poştă a ziarelor şi imprimatelor.
Mărcile poştale "Cap de bour" au fost nedantelate şi au avut putere de circulaţie numai în Moldova. A doua emisiune a totalizat 10.001 timbre.
Oricum cea mai scumpă piesă filatelică românească rămâne ziarul Zimbrulu-Vulturulu, francat cu nu mai puţin de 8 mărci de 5 parale Porto Gazetei din a doua emisiune Cap de Bour.
Acesta a fost şi obiectul uneia dintre cele mai mari tranzacţii din ultimii cinci ani, fiind vândut în decembrie anul trecut, la o licitaţie la Geneva, cu aproximativ un milion de dolari (inclusiv taxe).
În prezent, în lume, sunt existente 750 de exemplare de "Cap de Bour" din prima emisiune, dintre care 50 se află în România.
În acest an se împlininesc 150 de ani de la emiterea primei mărci poştale româneşti “Cap de Bour”. Pentru a nu trece neobservat acest eveniment, la complexul Romexpo din Bucureşti, va avea loc, în perioada 20-27 iunie Expoziţia Filatelică Mondială EFIRO 2008, urmată, pe data de 28 iunie, de cel de-al 70-lea Congres al Federaţiei Internaţionale de Filatelie. Prima expoziţie de acest tip EFIRO cu participare internaţională a avut loc în anul 1932, sub înaltul patronaj al Regelui Carol al II-lea, iar următoarele două au avut loc, la Palatul Parlamentului, în 1998 şi 2004.

Bibliografie : - http://www.romfilatelia.ro/
- ziarul Ieşeanul
- http://www.efiro2008.ro/?page=content&cid=11&pid=15&lang=ro
- http://en.wikipedia.org/wiki/Treskilling_Yellow

CUM AM INCEPUT SA COLECTIONEZ

2008-10-21T12:04:00.000-07:00

Tocmai terminasem clasa a VIII a si am scapat de examenul de capacitate,era vara,vacanta din plin si o lunga viata care ma astepta inainte. Eu de prin scoala primara adunam timbre dar nu pot sa spun ca aveam multe,imi placeau cel mai mult astea cu animale dar fratele meu era un colectionar inrait de monede si bancnote romanesti,era si mai mare ca mine,plus de asta avea si bani si isi permitea sa cumpere destule ,pe cand eu pana imi cumparam niste timbre trecea ceva vreme. Dar toate astea pana intr-o zi si pot sa spun ca colectionatul monedelor si bancnotelor,este un pic ereditar.Fratele meu a colectionat si el dar mai mult romanesti,pana intr-o zi cand dintr-un motiv pe care numai el il stie le a vandut pe toate.Dar el a uitat de dubluri care au ramas prin casa,aceasta se intampla prin 1998.Intr-o zi eu care eram colectionar de timbre le am luat putin sa le examinez,si am ramas foarte surprins de dimensiunea bancnotelor de 1000lei si 2000 de lei,perioada regelui Mihai, considerand ca cel mai interesant esteo colectie de monede fata de una de timbre,asta nu inseamna ca jignesc colectionarii de timbre dar asa concep eu,dar cel mai mult imi placea o moneda din Canada de 5 centi 1982,mai mult imi placea castorul care era pe ea.Si atunci m am gandit sa continui eu acest hobby,si am inceput colectia cu vreo 10 bancnote si aproximativ 30 de monede,care erau de fapt dublurile fratelui meu. Am vorbit si cu toti vecinii daca nu au bani vechi si cu toti prietenii si in vreo saptamana am adunat vreo 200 de exemplare din toata lumea.Atunci am simtit ca a inceput sa mi placa hobby asta, si am inceput sa cumpar si eu din putinii bani care imi treceau prin mana.mai exact alocatia care nu mai stiu exact dar era vreo 100000 de mii in acea vreme,parca,si mai faceam schimb dar putin pentru ca dublurile mele nu erau decat multe copeici pe care toata lumea le avea si uite asa am ajuns acum la peste 1350 de exemplare din peste 105 tari (statistica in decembrie 2007). Si acum pot sa spun ca ma bucur ca colectionez monede chiar si fratele meu imi mai aduce din cand in cand cate ceva,cateodata gestul conteaza si ma bucur chiar daca le am ,sunt si casatorit si am si o viata inainte dar alte vicii nu am ,acesta fiind singurul si vreau sa adun cat mai multe .Intr-o zi la mine in oras a fost la primarie o expozitie de monede de un alt colectionar si cu alta ocazia mi s-a propus sa mi le expun si eu,si am sa o fac si pe asta pentru ca cei ce vor veni sa vada ca istoria nu trebuie uitata ci trebuie cat mai mult exploatata pentru a sti cum a fost cu ani in urma civilizatia pe care noi o avem la arborele genealogic fiecare.
Pentru alte persoane care citesc randurile aceste ce pot sa spun,daca sunte-ti colectionar,bravo voua,pentru ceilalti,examinati-va dintr-un alt unghi,ce ar fi daca ati ave un hobby,a strange ceva ,ar fi rau in asta? Nu cred,de multe ori ati fi bucuros sa vine cineva la voi si sa i expuneti colectiile voastre,plus de asta la cat stres ne ofera viata de azi nu strica putina relaxare.
De multe ori vad lucruri care nu imi plac ,anumite persoane detin monede si nu vor sa le dea,sub nici o forma,si cand ii intrebi de ce o tin spun ca le place.Atunci daca va place de ce nu colectiona-ti le spun eu iar ei imi raspund de ce sa mi pierd vremea cu bani vechi.Pacat cu timpul cred ca vor fi cat mai putini colectionari de monede,si pentru o tara europeana nu cred ca e bine.
Lozinca mea:’’colectionati ceva, dar sa va placa,nu sa o faceti de dragul cuiva.”

HERALDICA

2008-10-21T12:02:00.000-07:00

HERALDICA IN TARA ROMANEASCA

Din studiul momentelor heraldice ale trecutului nostru,observam ca acestea au fost intocmite dupa regulile generale ale acestei stiinte si sub influenta statelor feudale din vecinatatea noastra,Polonia si Ungaria.
Heraldica nu am avut pana tarziu,catre 1866 si nu contesta nimeni nici nobletea natiunii noastre,nici existenta oraselor sau a targurilor,mici pe a aceea a boierimii romane care ,,cu vitejie,ca si in occident au luptat pentru conservarea patriei.”
Este foarte adevarat ca nu au existat confirmari de steme prin diplome speciale ca in alte tari feudale apusene dar tot asa de adevarat este ca nu au existat hrisoave de numire a dregatorilor in functie si asta nu inseamna ca nu a existat sfatul domnesc.
Din studiul primelor sigilii si monede ale sec.xiv din Tara Romaneasca se dovedeste ca stema tarii era formata ca stema de stat si era realizata dupa toate regulile heraldice.Pornind de la aceasta idee,tragem concluzia ca elemenetele care constituiau stema trebuiau sa fi fost mai intai prezentate in spiritul poporului pentru a putea fi representative pentru stat.
Stema Tarii Romanesti cunoscuta in general ca fiind pasarea cruciata,orientate catre dreapta sau catre stanga,suscita inca probabilitati de interpretare.
Pentru explicarea prezentei acestei pasari in stema socotim ca trebuie sa se porneasca cu mult inainte de momentul de 1330,de la relatia suveran-vasal dintre voievodul roman si regale maghiar.Daca pasarea a fost o permanenta pe toate stemele Tarii Romanesti pana astazi pe unele steme ale judetelor,atat Tara Romaneasca cat si Moldova au avut la jumatatea secolului xiv steme a caror acordare este inca sub semnul intrebarii.Este vorba de scutul ascutit jos,inclinat la dreapta,despicat cu primul cartier fasciat,iar al doilea plin.Prezenta lui este remarcata pe moneda lui Vlaicu,unde apare timbrat de un coif de profil dreapta cu pasarea cimier,cu capul intors catre stanga,privind o cruce cu brate egale.
Istoric vorbind evenimentele din jurul anului 1330 au insemnat momentul independentei Tarii Romanesti.Stema a fost primita de romani ca nobili,ardeleni ,vasali regelui Ungariei.Ca Basarab era vasal,nu era un lucru neobisnuit la acea vreme,neobisnuita ni se pare afirmatia ca erau nobili ardeleni cu alte cuvinte veniti din ardeal.Mai exact ni se pare sa fi primit stema ca romani vasali si regatului vecin,lucru ce pare foarte explicabil in relatiile suveran-vasal,din evul mediu European.
Stema care a fost oferita de statul ungar,voievodului roman,era formata dintr-un scut inclinat spre dreapta lucru ce in inteles heraldic ne arata descendenta dintr-o veche familie de nobili precum si faptul ca familia careia i s-a acordat acea stema s-ar fi distins in lupte.
Asadar,atat basarabenii cat si bogdanestii au folosit scuturi inclinate,Greu de presupus ca la un popor organizat in cnezate si voevodate venirea din afara a unui nobil chiar roman cu stema acordata sa se fi ridicat din randurile reprezentantilor clasei dominante dupa ce s-ar fi evidentiat prin vitejie sau prin calitati de conducator remarcabile.
Tot in legatura cu originea stemei voevozilor tarilor romanesti Gh.Bratianu,fixeaza,acest moment relative desigur,ca fiind cel din jurul anului 1342 in vremea conflictului dintre tatari si regale Ludovic al Ungariei.In aceasta conjunctura politica voevozii romani trec de partea Ungariei.De remarcat ca aceasta stema nu a figurat in sigiliul statului socotindu-se astfel a fi un ,,blazon”de familie.Dar basarabenii nu au disparut,ci au dominat continuu,sau aproape continuu pana in 1715.Stema lor se confunda cu stema tarii-corbul-si excludea stema de import angevina.Mircea cel Batran a folosit la ornamentele de la Manastirea Cozia si vulturul bicefal deoarece el se tragea dupa mama Colinichia de la Bizant.Simbolul aparut in vechiul sigiliu al campulungului este corb sin u alta zburatoare.
Cu toate ca stema cu pasare s-a constituit ceva mai tarziu corbul ,ca simbol,fara indoiala, a fost present din vremuri mai vechi.Conform mitologiei crestine corbul era pasarea care ajutase pe prorocul Ilie sa reziste in pustiu.De aici corbul a ajuns sa simbolizeze rezistenta la vremuri de restriste el este cel care da forta si vatalitate.Corbul poarta cruce in cioc(pasare cruciata) ca semn al vointei divine de a intervene intr-o situatie sau alta.In lupta dintre bine si rau,din basmele populare,corbul apare intruchiparea fortei si rezistentei,el mai simbolizeaza viata lunga,asa cum isi doreau fara indoiala,tinerele formatiuni politice,deoarece dintre toate pasarile corbul este aceea care traieste cel mai mult(peste o suta de ani).
In ceea ce priveste pozitia corpului,remarcam faptul ca in perioada primelor lui aparitii,in sigilii sau tiparituri,acesta este reprezentat cu zborul strans probabil in semn de statornicire pe cand incepand cu prima decada a sec.xvi care coincide cu perioada feudalismului dezvoltat,pasarea cruciata are zborul deschis.Acest lucru ar putea fi interpretat ca o exprimare simbolica a tendintei de emancipare a Tarilor Romane in cadrul luptei pentru independenta.
Desigur ca sunt multe moduri de interpretare iar o analiza a lor ar permite o mai mare punere in valoare a elementelor autohtone,cu implicatiile cuvenite in mentalitatea epocii,o traditie pe care au generat-o dovada a continuitatii poporului roman pe allele meleaguri.

Prima reprezentare heraldica a Tarii Romanesti cunoscuta pana in prezent,aparuta pe moneda lui Vladislav Vlaicu I 1364-1377.

BRATARILE DACICE

2008-10-21T11:53:00.000-07:00

AURUL DACILOR

În perioada 12-21 octombrie 2007 la Iaşi au fost aduse Brăţările dacice din aur,care au o istorie foarte enigmatică şi tulburătoare, ele fiind de pretutindeni un mijloc de îmbogăţire pentru alţii.
De pretutindeni omul a căutat sa aibă cat mai mult pentru el,aşa au făcut şi dacii prin tezaurizarea aurului. Aurul dacilor este in istorie o gaură neagră şi un semn de întrebare în acelaşi timp. În acele vremuri pentru prima data s-au exploatat aur, sare, petrol pe teritoriul actual al ţarii noastre. Cercetările arheologice făcute in aşezări miniere confirmă acest lucru şi potrivit lui Vasile Pârvan , arheologia a scos la suprafaţa afirmarea că în Transilvania aurul s-a exploatat cu o mie de ani înaintea erei noastre. Este greu de afirmat care au fost primele populaţii care au exploatat aur, se crede că agatârşii care erau consideraţi oameni înstăriţi şi purtau mult aur, prezenţa lor era simţită pe malurile Mureşului cu jumătate de mileniu î. chr. Dacia, pe lângă agricultură şi apicultură are un minerit care o face şi mai bogată dar şi mai dorită de populaţii din jur pentru bogăţiile pământului. După cele două războaie dintre daci şi romani, în 106 romanii găsesc aurul ascuns de Decebal în albia răului Sargetia şi au dus-o la Roma încărcată pe care. După unii istorici se afirmă că s-a carat 1650 tone de aur şi dublu o cantitate de argint. Descoperiri de aur dacic s-a făcut şi în secolele următoare izvoarele istorice arată acest fapt. În 1543 nişte pescari transilvăneni au descoperit într-o boltă zidită a răului Strei 40000 de monede de tip Lisimachos, cardinalul Martinuzzi, conducătorul Transilvaniei a confiscat toate monedele şi se afirmă că a mai scos din albia răului alte mii de monede. În 1803 un ţăran găseşte 264 de monede Lisimachos pe dealul Anineşului foarte aproape de Sarmisegetusa , în zilele următoare el mai caută monede si găseşte dar nu se ştie cu exactitate numărul dar fiscul îl obligă la un impozit de 280 de monede. Odată cu această descoperire are loc o invazie de căutători de aur pe acele meleaguri care mai de care descoperind kosoni, numărul lor nefiind ştiut nici de fisc care nu mai poate controla descoperirile. Aceste căutări de metal galben au fost duse până în zilele noastre, dovadă este afirmaţia prin care doi localnici din Grădiştea de Munte în toamna lui 2000 şi primăvara lui 2001 găsesc împreună cu alţi oameni, 15 brăţări de aur spiralice. Despre primele 10 dintre ele spun ei că au fost găsite aproape de Incinta Sacra a Sarmisegetusei în locul numit Căprăreaţă. Aceste detalii sunt foarte importante pentru că ele sunt ca un ,,certificat de naştere,, a brăţărilor. Drumul pe care le au luat aceste brăţări este foarte lung, ceea ce se ştie este că celelalte brăţări stau într-o vitrină aşteptându-şi suratele. Dar aici să punem o întrebare cui aparţineau aceste brăţări? Răspunsul – în tezaurul de la Cioara descoperit în secolul XIX se află şi o plăcuţă de argint care înfăţişează doi preoţi daci purtând astfel de brăţări de aici afirmându-se că sunt 16 exemplare nu 15, deoarece trebuiau să fie cu pereche.
Nu trebuie omis nici faptul că din locul în care au fost găsite brăţările au fost retrase multe monede de tip Koson şi Lisimachos.
S-au făcut analize de laborator şi se poate afirma că brăţările au un aur format dintr-o combinaţie de aur aluvionar, obţinut din nisipul apelor din zonă cu aur de filon, proporţia fiind încă în cercetare. Concentraţia aurului la fiecare brăţară diferă de la caz la caz, procentele fiind între 19-23 karate. Afirmaţia că aurul brăţărilor ar putea proveni din topirea unor monede ca aurei romani,stateri sau kosoni este respinsă deoarece aceste monede au titlu de peste 23 de karate.
Greutatea acestor brăţări este în general mare variind între 682,30g la o brăţară cu 5,75 spirale, capete aplatizate, decorate cu palmete şi linii. Plăcile dreptunghiulare se termină cu protome cu formă de cap de şarpe, şi 1196,03g la o brăţară cu 6,75 spirale, extremităţi aplatizate şi decorate cu palmete şi linii în formă de brăduţ. Plăcile dreptunghiulare din continuarea palmetelor se termină cu protome cu formă de cap de şarpe.
Ultimul lot de trei piese a fost descoperit în State şi a revenit în ţară anul acesta pe 2 august.